DISTRIBUIȚI

Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit primul termen de judecată în apelul formulat de CEH la sentința prin care i-a fost respinsă cererea de intrare în insolvență.

Conform programării instanței, apelul Complexului Energetic Hunedoara va fi discutat, prima dată, în 13 aprilie.

Apelul formulat de conducerea Complexului Energetic Hunedoara a fost înregistrat pe rolul instanței de la Alba în cursul zilei de joi.

La începutul lunii februarie, judecătorul sindic de la #Tribunalul Hunedoara a respins cererea de intrare în insolvență formulată de conducerea Complexului Energetic Hunedoara. Prin aceeași sentință, cererile prin care creditorii societății energetice hunedorene au cerut declararea stării de insolvență au fost disjunse într-un alt dosar.

La finele lunii februarie, instanța a motivat sentința prin care a respins cererea Complexului Energetic Hunedoara de declarare a stării de insolvență. Producătorul de energie nu a intrat în insolvență întrucât pe parcursul anului trecut a făcut plăți de peste 150 milioane de lei.
Pe fondul cauzei, constată că cererea debitoarei (Complexul Energetic Hunedoara-n.r.) introdusă potrivit art.66 alin.1 din Legea 85/2014 trebuie analizată raportat la prevederile art.5 pct. 29 din aceeaşi lege care arată că insolvenţa este acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, iar insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă. Or, această prezumţie este rasturnată prin însăşi (…) situaţia plăţilor efectuate de către debitoare în perioada 25.05.2016-25.11.2016 în sumă de 156.496.140,24 lei”, se arată în motivarea Tribunalului Hunedoara, remisă GDD.
Prin aceelași document instanța a apreciat că la CEH ”este cert” că există datorii care depășesc cu mult valoarea prag stabilită pentru declararea insolvenței.
La baza deciziei a stat și hotărârea prin care judecătorul sindic de la Curtea de Apel Alba Iulia a decis, în noiembrie anul trecut, ieșirea CEH din insolvență. Potrivit judecătorului sindic de la Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat atunci că CEH ”nu este în încetare de plăţi”.
Și la acel moment, pe lângă incompatibilitatea judecătorului sindic de la Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba a arătat că CEH a făcut plăți de circa14 milioane de lei.
Curtea de Apel Alba arăta că în perioada 5.04.2016-23.08.2016 CEH a plătit către Primăria Vulcan 3.194.709,83 lei și către Constructiones Industrielles de la Mediterranee 10.665.579,03 lei. Instanța arăta că aceste plăți ”însumează aproape 14.000.000 lei, ceea ce depășește cu mult totalul creanțelor cumulate ale creditorilor care au cerut deschiderea procedurii insolvenței”.
Săptămâna trecută, Tribunalul Hunedoara a suspendat, până la judecarea apelului, dosarul în care creditorii CEH solicită declararea stării de insolvență în cazul producătorului de energie.
Mihaela MIHAI

Comenteaza

Comenteaza