Petru Ilie Birău

408

Pseudonim: Petrică Birău

Anul 1964. O întâmplare nefericită  lăsa pur şi simplu împietrită comunitatea satulului Cimpa din jud. Hunedoara.
Tânărul Mitu Birău este înjunghiat chiar în noaptea de Înviere şi moare la vârsta de 20 de ani. Motivul crimei: revendicarea unei parcele de teren. Evenimentul persistă multă vreme în memoria locuitorilor din Cimpa. Părinţii lui Mitu, Pătru  şi Marina Birău – oieri momârlani – erau distruşi de durere. Mitu fusese singurul lor copil, pe care îl plângeau cu lacrimi fierbinţi la vârsta de 40 de ani mama Marina şi 50 de ani tata Pătru. Cu greu puteau gândi şi accepta ideea că la anii bătrâneţii nu vor avea mângâierea unui copil. În seri prelungite cu rugăciuni adresate divinităţii şi nesfârşite şuvoaie de lacrimi au înălţat ruga prin care îşi exprimau dorinţa de a mai putea avea un urmaş. Mai apoi, Pătru Birău îl implora pe Dumnezeu de pe vârfurile munţilor pe unde umbla cu oile să se milostivească, sprijinindu-l pe el şi Marina pentru zămislirea unui copil.
Se pare că Dumnezeu i-a auzit şi i-a ascultat. După doi ani de la nefericitul eveniment, care a produs în sufletul  şi inima lui Pătru şi Marina Birău nesfârşită suferinţă, viaţa celor doi este luminată de naşterea, la 12 mai 1966 a unui băieţel.
Copilul, născut la 7 luni este plăpând, firav, în care viaţa părea că abia pâlpâie. Cu iubirea  şi nesfârşita grijă a mamei  şi a tatălui, cu sprijinul unor medici deosebiţi, după aproape 2 ani, micuţul se pare că ajunge la normalitate. În următorii ani, micuţul Petrică se dezvoltă normal, începe  şcoala  şi devine chiar mai robust decât prietenii de joacă şi de şcoală de aceeaşi vârstă. Încă de la vârsta de 10 ani, înclinaţiile tânărului păreau să fie uşor paralele faţă de dorinţele şi opţiunile orientării în
viaţă a copilului exprimate de părinţii săi. Familia avea oi multe, pe care Marina şi Pătru le îndrăgeau şi le îngrijeau în mod deosebit. Micuţului Petrică însă îi plăcea mai mult să deseneze sau chiar să picteze diverse imagini cu oi, decât să le pască. Petrică umpluse pereţii casei părinteşti din lemn cu desene în cretă, fapt ce a provocat oarecum o dezamăgire a părinţilor. La un moment dat, adolescentul Petrică a desenat mai multe bancnote albastre de 100 de lei cu imaginea lui Bălcescu, bani care erau la acea vreme în circulaţie. O astfel de bancnotă este descoperită asupra sa la  şcoală de către învăţătoare, fiind acuzat de tentativă de fals şi cât pe ce să fie trimis la şcoala de corecţie.
„Noroc că a intervenit tata cu un caş şi m-a salvat” ne mărturiseşte, cu un zâmbet şăgalnic, Petrică Birău.
În clasa a V-a află de la un coleg de clasă  că la Petroşani există o  Şcoală populară de artă unde s-ar putea înscrie pentru a putea învăţa mai bine să deseneze şi
să picteze. Se transferă la Petroşani, frecventând acolo cursurile claselor a VI-a, a VIIa şi a VIII-a la „clasa de arte plastice” a profesoarei Felicia Constantinescu. Petrică Birău recunoaşte că Felicia Constantinescu a rămas pentru el un model de conduită în viaţă, de la care a preluat multe exemple de comportament şi gândire. De la părinţi învăţase tenacitatea şi perseverenţa prin muncă. Tatăl său nu lăsase să treacă nici o zi fără să muncească din greu cu animalele  şi pământul. Profesoara Felicia
Constantinescu l-a învăţat ce înseamnă urmarea unei traiectorii în viaţă după principii morale, respectiv pe de altă parte, să deseneze bine, făcându-l să înţeleagă că desenul poate modela şi chiar orienta un destin.

 

Citeşte mai mult în Literatură Hunedoreană.

Comenteaza

Comenteaza