Parada primăverii responsabile la Petrila. Elevii, învățați să colecteze selectiv

285

Preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale I. D. Sîrbu Petrila au parcurs încă o etapă a proiectului ”Din grijă pentru Mediu”. Marți a avut loc Parada Primăverii, un proiect educațional care are ca scop educarea eco- gândirii creative a elevilor în scopul găsirii celor mai eficiente metode de colectare și refolosire a deșeurilor.

Reciclare, refolosire, reutilizare

Prin Parada Primăveri, elevii și preșcolarii de la ID Sîrbu, îndrumați de către cadrele didactice și ajutați de părinți, au demonstrat că deșeurile nu sunt gunoaie.

”La paradă, deșeurile au fost la înălțime, pe scenă, purtate cu mândrie de copii. Dansurile, muzica și voia bună au fost ingredientele pentru o paradă a primăverii responsabile”, spun cadrele didactice de la școala din Petrila.

În cadrul proiectului, copiii învață că deșeurile trebuie colectate selectiv. Viața lor reîncepe prin procesul de reciclare și astfel ajung din nou în mâinile oamenilor.

Elevii Comitetului ECO au creat chiar și un set de reguli privind drepturile deşeurilor. Copiii au ajuns la concluzia că deșeurile au dreptul la viaţă, după moarte, dreptul de a fi refolosite. Un alt drept este acela de a avea o identitate un nume (deşeuri, nu gunoaie), o familie (să facă parte din diferite categorii: deşeuri menajere, vegetale, din ambalaje etc.), dreptul de a face parte din grupuri.

Tot acestea au dreptul de a trăi într-un loc anume (coşuri speciale de depozitare, etichetate corespunzător), precum și dreptul de anu fi aruncare în natură/stradă. Un alt drept este acela de a putea ajunge obiecte de artă, când se află în mâna unor oameni creativi şi talentaţi

Mihaela Mihai

Comenteaza

Comenteaza