Din farmacia bunicilor. Terapia cu flori de salcâm recomandată depresivilor

91

Recomandate depresivilor

Produsele din flori de salcâm sunt utilizate în multe afecţiuni ce apar ca efecte directe ale unor tensiuni sufleteşti precum:

Stări conflictuale frecvente, cu tendinţe de agresivitate
Accese de mânie şi iritabilitate psihică
Crampe musculare de natură nervoasă
Epuizare nervoasă fizică şi intelectuală, cu insomnii, stări de anxietate şi depresie psihică prelungită
Reacţii necontrolate în situaţii stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres
Tulburări de memorie, de echilibru şi de văz
Tulburări de apetit, cu lipsa poftei de mâncare sau cu foame excesivă.

Apa de salcâm

Apa potabilă sau răcoritoarele carbogazoase pot fi înlocuite cu apa din flori de salcâm. Se macerează o mână de flori uscate, minimum opt ore, într-un litru de apă curată, de preferat de izvor sau plată. De asemenea, se poate bea o cană de infuzie zilnic, într-o cură de trei săptămâni.

Citește și: Proprietățile terapeutice ale socului

Mierea de salcâm întăreşte imunitatea

Mierea de salcâm are o serie de proprietăţi terapeutice, dintre care cea mai importantă este întărirea sistemului imunitar. Diluată în puţină apă caldă şi luată înainte de mese sau seara, înainte de culcare, are efecte deosebite în cazurile de ulcer gastric şi duodenal. Dacă este amestecată cu nuci mărunţite, se obţine un remediu eficient şi cu efecte imediate în cazuri de oboseală fizică şi intelectuală.

Aplicaţii externe ale florilor de salcâm

În cazul arsurilor uşoare se zdrobesc florile de salcâm şi se aplică pe locul afectat, timp de două ore. Efectele sunt de calmare şi de grăbire a vindecării.

Pentru candidoza vaginală se prepară o infuzie concentrată (3 linguri la o cană) de flori şi frunze de salcâm. Cu aceasta se fac irigaţii vaginale în fiecare dimineaţă. Este un tratament cu efecte antimicotice puternice, ce poate fi folosit zilnic, pe termen lung.

Infuzia

Se pune o linguriţă de flori într-o cană de apă clocotită, se acoperă şi se lasă 10-15 minute, după care se filtrează. Se va consuma de trei ori pe zi  după mesele principale. Este bună pentru gastrite, migrene, ulcer gastric.

Tinctura

Într-un borcan cu filet se pun 15 linguri de pulbere de flori peste care se adaugă două pahare de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide ermetic şi se lasă la macerat două săptămâni, apoi se filtrează. Se ia de patru ori pe zi câte o linguriţă, diluată în apă.

Infuzie combinată

Se pun 3-4 linguri de plantă mărunţită la macerat, într-o jumătate de litru de apă,  timp de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în jumătate de litru de apă, încă 5 minute, după care se lasă la răcit şi se filtrează. Cele două extracte se amestecă, iar preparatul obţinut se foloseşte intern (1-2 căni pe zi) sau extern, sub formă de comprese şi băi.

https://jurnalul.antena3.ro

Comenteaza

Comenteaza