După ce se închid minele, practic „inima” orașului cu peste 27.000 de locuitori, Încă un bloc social apare din 2019 pe harta Petrilei…

125
de Corneliu BRAN

„Avem un proiect depus pe Axa 13, și de curând am avut vizita în teren a celor de la ADR Vest. Am primit vestea că sunt mulțumiți de ce au văzut și avem certitudinea acum că acest bloc de locuințe sociale se va construi. În cadrul cererilor de finanțare avem depus și pentru acest bloc de locuințe sociale de care vorbesc, iar construcția lui va fi în spatele noii policlinici, mai exact între aceasta și clădirea Edil-ului. În cadrul acestui proiect este cuprinsă și reabilitarea mai multor străzi din zona respectivă, adiacente acestui viitor bloc, pe care n-am putut să le modernizăm în proiectele trecute”, ne informează primarul Vasile Jurca.

Comenteaza

Comenteaza