Călătoriile ne fac mult mai fericiți decât orice bogăție materială!

14

De ce ne îndreptăm spre magazine cu atata veselie imediat ce avem bani în portofelele noastre? Cu fiecare achiziție nouă ne simțim puțin mai fericiti, dar câteva zile mai târziu, această satisfacție este de multe ori dispărută fără urmă. Noi, am decis că a venit timpul să abordăm această problemă odată pentru totdeauna și să înțelegem cum putem găsi cu toții fericirea adevărată.

Se pare că principalul impediment al fericirii este adaptarea. De îndată ce lucrul pe care l-am cumpărat devine obișnuit și plictisitor, nivelul satisfacției pe care noi îl simțim scade brusc și suntem forțați să căutăm o următoare achiziție. Acest proces se repetă din nou și din nou.

Cu toate acestea, cercetarea efectuată la Universitatea Cornell a găsit o cale de a sparge acest ciclu dăunător. Profesorul de psihologie Thomas Gilovich a arătat că experimentăm aceeași creștere a fericirii atunci când cumpărăm ceva ce ne dorim sau când călătorim. Dar – și aici este cel mai important punct – cantitatea de fericire pe care o obținem de la cumpăraturi scade în timp, în timp ce amintirile experienței noastre de călătorie continuă să ne furnizeze hormoni de fericire pentru mult mai mult timp.

Mergând la diferite tipuri de evenimente neobișnuite, în călătorii, învățam de noi abilități, chiar practicam sporturi extreme – toate acestea reprezintă o sursă ideală de fericire pentru fiecare dintre noi. Un nou dispozitiv sau chiar o mașină nouă va deveni în cele din urmă doar un alt obiect obișnuit pe care îl deținem sau mai bine zis vor deveni vechi și depășite. Fiecare nouă amintire, pe de altă parte, devine o adevărată sursă de bucurie care rămâne cu noi pentru toată viața noastra.

Comenteaza

Comenteaza