Casă nouă pentru zeci de prichindei. Grădinița din Lonea a fost inaugurată

17

Zeci de preșcolari au pășit în prima zi de școală într-o grădiniță nouă și modernă. Grupele de la mai multe grădinițe, care funcționau în case de colonie au fost mutate în noua construcție. Copiii au la dispoziție un parc în curtea interioară, dar și săli de clasă spațioase, cu mobilier modern. Au încercat mobilierul de joacă și au așteptat cu nerăbdare să intre în noile lor clase

Grădiniță finalizată la Petrila

Inaugurarea grădiniței de la Lonea s-a făcut în prezența aleșilor locali, ai reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, a părinților și bunicilor.  Oaspeții au fost primiți cu pâine și sare.

”Grădinița a costat aproximativ 2,8 milioane de lei, adică 28 de miliarde de lei vechi. Aproximativ 1 de miliarde le-am primit de la Guvern prin Programul Național de Dezvoltare Locală, și diferența de 7 miliarde a fost finanțată de consiliul local. Este o investiție foarte importantă pentru partea de sus a orașului„, a declarat primarul Vasile Jurca.

”Programul Național de Dezvoltare Locală își arată roadele, semn că investițiile pe care administrațiile locale le-au propus găsesc susținere la Guvernul României. Este o investiție serioasă și absolut necesară. Sper că experiența acumulată pentru realizarea unui astfel de obiectiv va fi generatoare de alte proiecte”, spune Fabisu Kiszely, prefectul județului Hunedoara.

La Petrila mai este în construcție o grădiniță nouă. De data aceasta în apropierea școlii generale ID Sărbu, pe locul fostei grădinițe. Cele două grădinițe de la Petrila valorează undeva la peste 4 milioane de lei. În ele vor învăța circa 100 de copii.

Inspectorul general școlar al IȘJ Hunedoara, Maria Ștefănie, susține că investiția de la Petrila a fost finalizată într-un an de zile.

”Este o investiție extrem de importantă pe care cu toții o așteptam. Suntem direct responsabili de crearea condițiilor optime pentru formarea și educarea copiilor„, a declarat Maria Ștefănie.

Sălile de clasă moderne i-au așteptat pe cei mici decorate în culori vesele. Emoțiile și nerăbdarea lor s-au transmis și părinților.

Comenteaza

Comenteaza