Petrila a scos la licitaţie delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare

86

Primăria Petrila a scos la licitație delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a orașului pentru activităţile: măturatul, spălatul, stropirea, întreținerea și întreținerea căilor publice. Acestora se alătură serviciile de colectare și transport al deșeurilor generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară şi/sau exterioară şi a deșeurilor vegetale provenite de la casnici, de la agenții economici care își desfășoara activitatea pe raza orașului și instituții publice cu sedii sau filiale in Petrila.
Valoarea totală estimată a contractului este de 3.339.293 lei.
Sarcinile nu sunt deloc complicate. Cele 20 de parcuri și 14 trotuare sunt măturate o dată pe săptămână. Excepție fac Parcul Copiilor și trotuarul Republicii, care sunt măturate de trei ori pe săptămână. Parcul Brăteanu și Parcul pentru tineri și vârstnici sunt curățate de două ori pe săptămână. 9 străzi sunt spălate sau stropite o dată pe lună, unele săptămânal. Firma care va prelua sarcinile primăriei va trebui să se ocupe și cu transportul deșeurilor, atât cele vegetale, cât și cele care se colectează din coșurile stradale, în urma măturatului, sau sunt colectate de la agenții economici.

Comenteaza

Comenteaza