PRIMĂRIA ORAȘULUI PETRILA FACE ANGAJĂRI

147
  • auditor, clasa I, gradul profesional superior, în cadrul Compartimentului Audit Intern;
  • inspector, clasa I, gradul profesional debutant în cadrul Serviciului Achiziții Investiții Proiecte cu finanțare Internațională Managementul Calității – 2 posturi;
  • inspector, clasa I, gradul profesional debutant în cadrul Compartimentului Resurse Umane.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • auditor, clasa I, gradul profesional superior, în cadrul Compartimentului Audit Intern:
    • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor economice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice – minimum 7 ani.
  • inspector, clasa I, gradul profesional debutant în cadrul Serviciului Achiziții Investiții Proiecte cu finanțare Internațională Managementul Calității – 2 posturi:
    • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor economice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției – nu este necesară.
  • inspector, clasa I, gradul profesional debutant în cadrul Compartimentului Resurse Umane:
    • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
    • perfecționări (specializări) în domeniul resurselor umane;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției – nu este necesară.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 30 septembrie 2019, ora 16:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 10 octombrie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Petrila din Petrila, str. Republicii nr. 196, Județul Hunedoara, telefon 0254/550.977, 0254/550.760, e-mail resurseumane.petrila@yahoo.com.

Comenteaza

Comenteaza