Colțul copiilor, la stația de tratare

16

Parteneriatul dintre operatorul de apă din Valea Jiului și Clubul Copiilor a făcut ca creațiile realizate de micii artiști în tabăra de pictură organizată de ApaServ să-și găsească loc pe peretele unei stații de tratare a apei.

Picturi realizate de copii

Tablouri pe pânză dezvăluie impresiile micilor pictori legate de procedeul prin care apa brută, preluată din râuri, devine potabilă când dau drumul la robinete. Au pus în desene informațiile preluate, iar de acum creațiile lor decorează un sector al unui obiectiv al ApaServ. Societatea care asigură apa potabilă în Valea Jiului.

”Această expoziție noi am denumit-o ”Colțul copiilor”, pentru că au fost doi ani consecutivi de când am avut acțiuni intitulate ”Povestea apei”, materializate prin picturi pe sticlă și picturi pe pânză.  Cel mai bine transmitem ceea ce facem noi prin prisma gândurilor curate și cât se poate de realiste ale copiilor. Nu le spunem foarte multe elemente tehnice în ceea ce înseamnă o uzină de apă, o uzină de epurare, dar, cu siguranță ei când pleacă de aici înțeleg ce înseamnă o uzină de tratare a apei, ce înseamnă apă brută și ce înseamnă apă potabilă”, a declarat Cristian Ionică, director general ApaServ Valea Jiulu.

500 de copii au trecut în ultimii doi ani pragul obiectivelor ApaServ în încercarea operatorului de apă de a-i conștientiza pe cei mici cât de important este acest lichid. Pentru unii dintre ei, toamna acestui an a reprezentat prilejul unei tabere de pictură în urma căreia au fost realizate tablourile.

”Au folosit o tehnică simplă zic eu, pictură în culori acrilice pe pânză. Pare o tehnică simplă dar nu este foarte simplă fiindcă e nevoie de exercițiu, de pasiune, de foarte multă muncă”, spune Radu Chința, director Clubul Copiilor.

Îndrumătorul celor mici recunoaște că s-a dorit ca picturile să pară desene copilărești.

”Copiii au venit, au văzut și au pus sufletul pe pânză. Suntem câștigați și noi ca educatori pentru că am reușit să scoatem de la ei aceste sentimente frumoase și forma aceasta de exprimare , dar sunt câștigați și ei pentru că au deslușit niște secrete”, a mai spus Chința.

În urma vizitelor la stațiile de tratare a apei, copiii au aflat că pentru a avea apă potabilă la robinet sunt eforturi făcute de oameni și investiții de zeci de mii de lei. Informațiile primite de copii sunt transmise automat adulților, iar în acest mod importanța protejării surselor de apă este dusă mai departe.

Mihaela Mihai

Comenteaza

Comenteaza