VETERANUL ALEXANDRU DOBOCAN SĂRBĂTORIT LA CENTENAR ÎN COMUNITATEA PETRILEANĂ

36

Pentru cpt.(r) Alexandru Dobocan, cetățean de onoare al orașului Petrila, astăzi a fost o zi cu adevărat de mare sărbătoare. Mai întâi, pentru că pe 13 noiembrie 2019 acesta a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Mai apoi, pentru că la ceas aniversar i-au fost alături pe lângă copii și nepoți, și reprezentanții comunității locale din orașul Petrila, dar și camarazii săi de la Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Valea Jiului și cei de la Filiala Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria”.

Alexandru Dobocan a fost sărbătorit chiar în inima centrului administrativ al orașului Petrila, la sediul Primăriei. ”Alexandru Dobocan este o prezență remarcabilă, foarte activ la o vârstă înaintată, un patriot desăvârșit care nu pierde nicio ocazie de a adresa salutul ”Trăiască România!” Nu uită nici acum să pomenească eroii români care eu luptat pe fronturile pentru eliberarea teritoriilor sacre. Este mândru de țara lui, de România și mulțumește de fiecare dată lui Dumnezeu pentru că ne-a păstrat-o pentru noi, românii. Este de un optimism debordant, iar din poveștile lui de viață reiese întotdeauna mândria de a fi român. Îi transmit pe această cale, atât în numele meu personal, cât și în numele comunității noastre, multă sănătate și mulți ani și de-acum încolo, cetățeanului de onoare al orașului Petrila, Alexandru Dobocan!”, a spus, cu prilejul acestui fericit eveniment din viața urbei, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

Emoții aparte a trăit, la acest eveniment și un alt primar din Valea Jiului, Gheorghe Ile, cel care se declară mândru că veteranul Alexandru Dobocan este membru al Asociației Naționale ”Cultul Eroilor”, pe care primarul Vulcanului o conduce în județul Hunedoara. ”Am avut multe ocazii să fiu în preajma domnului căpitan în rezervă, Alexandru Dobocan din Petrila. Astăzi cu atât mai mult am fost bucuros să fiu prezent alături de colegii mei din Asociația Națională Cultul Eroilor – Regina Maria la festivitatea aniversării primei sale sute de ani de viață, organizată de colegul meu – Vasilică Jurca – primarul Petrilei. Alexandru Dobocan are o dragoste nemărginită pentru țară și neam. Această dragoste molipsitoare i-a fost și îi este la fel de este puternică, nealterată și transmisă cu aceeași fermitate și credință celor pe care îi întâlnește. Să-i dea Bunul Dumnezeu sănătate și să ne revedem și la anul”, a spus Gheorghe Ile.

Acesta i-a înmânat, de altfel, veteranului Alexandru Dobocan, placheta aniversară a Asociației Naționale Cultul Eroilor – Regina Maria, în semn de respect pentru întreaga sa activitate și, mai ales, pentru patriotismul dovedit de-a lungul celor 100 de ani de viață.

Și primarul orașului Petrila, Vasile Jurca i-a înmânat cpt. (r) Alexandru Dobocan o diplomă și o plachetă a vârstei de aur, împreună cu cuvenitele urări de sănătate și viață frumoasă încă mulți ani de-aici înainte. Urări cărora le subscriem și noi, onorați de a fi putut consemna un eveniment atât de frumos din comunitatea Văii Jiului.

Tiberiu Vinţan

Comenteaza

Comenteaza