18 milioane de euro pentru regiunile carbonifere. O parte din bani ar putea ajunge în Valea Jiului

40

Bugetul pe 2020 al Uniunii Europene cuprinde și bani destinați sprijinirii zonelor miniere. Europarlamentarul hunedorean, Siegfried Mureșan (PNL) spune că bugetul UE a fost aprobat în cursul zilei de miercuri. Documetul prevede alocarea a 18 milioane de euro pentru a sprijini regiunile miniere.

Mureșan: „Veste bună pentru minerii din România”

Siegfried Mureșan susține că măsurile care vor fi finanțate cu acești bani vizează dezvoltarea de strategii locale pentru trecerea la o economie neutră din punct de vedere climatic. De asemenea, se vor lua în considerare acțiuni de recalificare a lucrătorilor din astfel de zone miniere.
”Ca hunedorean, știu cât de importante sunt aceste măsuri pentru minerii din Valea Jiului. De aceea, voi monitoriza acest proiect pentru a mă asigura că se iau toate măsurile astfel încât o parte din sprijin să ajungă și în Valea Jiului”, a declarat europarlamentarul.

Potrivit lui Mureșan, cele 18 milioane au fost alocate printr-un proiect-pilot care este precursor al Fondului pentru o Tranziție Echitabilă ce va fi lansat de noua Comisie Europeană în Bugetul multianual al UE post-2020. Începând cu 2021, va exista un fond permanent la nivelul UE pentru sprijinirea acelor regiuni care vor fi afectate într-o mai mare măsură de acțiunile UE privind combaterea schimbărilor climatice.

Valea Jiului a fost inclusă în Platforma regiunilor carbonifere în tranziție. Primarii din cele șase localități s-au pus la aceeași masă și au obținut asistență tehnică gratuită din partea Comisiei Europene. În cadrul acesteia se vor identifica proiectele care au nevoie de finanțare în această zonă afectată de închiderea mineritului.

 

 

Comenteaza

Comenteaza