PETRILA ȘI-A EXPUS, DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, ”TEZAURUL VIU” AL COMUNITĂȚII SALE

30

Din ceea ce am putut vedea la 1 Decembrie 2019 la Petrila, am înțeles că atunci când spunea că își propune să aducă în atenția tuturor românilor zestrea cea mai de preț a comunității petrilene – tradiția, portul și obiceiurile momârlanilor – primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, nu făcea altceva decât să dea glas unui mare adevăr. Adevăr care a fost probat în cea mai importantă zi a românilor – 1 Decembrie – într-o manifestare excepțională care pare că a implicat întreaga comunitate locală.

Pentru că duminică, 1 Decembrie 2019, la orele amiezei, după slujba de la Biserică, strada principală a orașului Petrila a fost inundată de oamenii care au venit într-un număr impresionant să asiste la parada de Ziua Națională. O paradă în care, spre deosebire de cele care au loc în marile orașe ale țării, tancurile au fost înlocuite cu niște superbi cai, frumos împodobiți și conduși de mândri momârlani din satele petrilene, iar trupelor militare le-au luat locul copii frumoși și oameni minunați, de toate vârstele, îmbăcați în elegantul port popular momârlănesc, purtând în mâini steaguri tricolore. Așa au defilat petrilenii de-a lungul orașului, avându-i în frunte chiar pe primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, pe viceprimarul Dorin Curtean și pe secretarul Primăriei, Adriana Dăian. Acestora li s-au alăturat consilierii județeni Doinița Maria Bălănesc și Alina Dunca, consilierii locali ai orașului Petrila, dar și o seamă de oameni de vază ai comunității petrilene precum veteranul cpt. (rtg) Alexandru Dobocan ori Gheorghe Bobar, Dumitru Răscolean, Dumitru Gălățan Jieț, col. (rtg) Adrian Ronai sau sfinții părinți slujitori ai Bisericilor petrilene și mulți, mulți alții.

Parada portului popular i-a cuprins totodată și pe inimoșii păstrători ai tradițiilor locale, în rândul cărora membri Ansamblurilor ”Bujorii Muntelui” (coordonat de prof. Ana și Iulian Doda) și ”Junii Petrileni” (coordonat de Constantin Cigmăian) s-au distins și de această dată, așa cum remarcabili au fost momârlanii locului, prin frumosul port popular tradițional sau călăreți cu cai frumos împodobiți pentru această zi specială. Remarcabili s-au dovedit a fi, prin imaginația de care au dat dovadă și cu acest prilej, elevii cercului de arte plastice de la Clubul Copiilor din Petrila (coordonați de prof. Radu Chința) și Trupa de teatru pentru copii și tineret ”Ana Colda” ai Asociației Culturale ”Les Amis de la France” Petrila (coordonați de prof. Anca Simona și Bogdan Manoliu). Tuturor acestora li s-au alăturat alte zeci și zeci de petrileni care, prin port și atitudine, au arătat încă o dată că fac parte din ”tezaurul viu” al acestei comunități.

Piațeta din fața Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt” din orașul Petrila a devenit și ea neîncăpătoare pentru toți cei care au vrut să petreacă împreună Ziua Națională a României. Cu toții s-au rugat împreună, au mâncat împreună, au cântat și au jucat împreună, într-o zi cu o semnificație aparte pentru românii de pretutindeni. Și tot împreună au ascultat cu atenție și cuvintele rostite la ceas de mare sărbătoare de cel ales în fruntea comunității: primarul Vasile Jurca.

”Dragi petrileni, Ziua Naţională ne face să reflectăm atât la trecut cât și la prezent, iar exemplul înaintașilor noștri ne demonstrează că vom putea depăși orice moment, numai împreună. La 1 decembrie sărbătorim unitatea şi spiritualitatea unui popor care a avut şi are valori care merită cinstite așa cum se cuvine. Urez tuturor petrilenilor şi românilor de pretutindeni cu sinceritate: „La mulţi ani, români! La mulți ani, România!”, a spus primarul Vasile Jurca.

Cuvinte simple, dar atotcuprinzătoare, întărite de atitudinea unor oameni care au demonstrat, de Ziua Națională a României, că petrilenii au valori pe care știu să le prețuiască așa cum se cuvine. Cinste lor, cinste petrilenilor !

Redactor: Tiberiu Vințan
Foto redactor: Vasile Laurențiu Sorin

AuthorDaniel Bolog

Info Petrila

Comenteaza

Comenteaza