Ajutor de stat de peste 68 milioane lei în 2018 pentru SNÎMVJ

182

Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului a cerut, anul acesta, un ajutor de stat în valoare de peste 68 milioane de lei. 

Costurile nu sunt legate de producția curentă

Minele din cadrul SNÎMVJ nu mai exploatează huilă. Ajutorul de stat prevede cheltuieli de închidere și cheltuieli legate de personal.

Ajutorul de stat în sumă totală de 68.260 mii lei pentru anul 2018, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă potrivit Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 1.020/final, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C/23/2013 din 25 ianuarie 2013, şi Deciziei Comisiei Europene nr. C (2015) 8.066/final, publicată în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene C/9/2016 din 12 ianuarie 2016, modificată prin adresa Comisiei Europene nr. COMP/CD/MD/jbl*2016/125983 din 20.12.2016”, se arată în proiectul supus dezbaterii publice de Ministerul Energiei.

Conform documentului, se acordă ajutor de stat pentru suportarea costurilor excepţionale în sumă de 68.260 mii lei. Aceste costuri care nu sunt legate de producţia curentă.

Închiderile de subteran și ecologizarea suprafețelor beneficiază de cei mai mulți bani

Din cele peste 68.000 mii lei, suma de 2.790 mii lei merge pentru plățile compensatorii ale minerilor de la SNÎMVJ ce vor fi disponibilizați anul acesta.

Facilitățile oferite pensionarilor totalizează 12.133 mii lei.

Costurile cu închiderea lucrărilor subterane şi de legătură cu suprafaţa sunt în sumă de 50.600 mii lei.

Pentru lucrările de ecologizare sunt prevăzuți 2.737 mii lei.

Mihaela Mihai

Comenteaza

Comenteaza