ALERGĂTORII GYORGY SZABOLCS ISTVAN ȘI INGRID MUTTER SUNT CAMPIONII ”RUN THE LIFT” ÎN 2019

29

Aproape 150 de concurenți s-au aliniat sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la startul celei de-a III-a ediții a concursului de alergare montană din Parâng, organizat de apreciatul sportiv Toma Coconea, animați de dorința de a face mișcare, dar și de a doborâ bariera întrecerii cu bătrânul telescaun. ”Ne bucură interesul deosebit al sportivilor, fie ei amatori sau dintre cei mai buni profesioniști ai genului, cu atât mai mult cu cât nu este un concurs foarte ușor, el derulându-se pe un traseu în lungime de 2,5 km, dar pe o diferență de nivel de peste 600 de metri, de la cota 1070 la cota 1685, pe sub telescaun, totul într-un timp de sub 30 de minute”, explică Toma Coconea.

 

Deși, la prima vedere, pare o ”misiune imposibilă”, pe lângă Toma Coconea, cel care a reușit primul performanța de a ajunge în Parâng în alergare, înaintea telescaunului, în primele ediții ale competiției alți 5 sportivi au reușit această performanță. Anul acesta, cel mai rapid atlet s-a dovedit a fi tot un campion al acestei provocări din anii precedenți. Este vorba despre Gyorgy Szabolcs Istvan, care a trecut linia de finish după doar 21 de minute și 11 secunde. Adică cu circa 4 minute înainte de sosirea telescaunului, plecat de la aceeași linie de start. În proba băieților, aproape toți cei 21 de concurenți au trecut linia de sosire după mai puțin de o oră (termenul limită stabilit de organizatori), campionul Gyorgy Szabolcs Istvan fiind urmat în clasament de: Viorel Palici (cu un timp de 00:21:44), Gabriel Bularda (00:23:40), Florin Munteanu (00:25:25) ș.a.m.d. (rezultale finale fiind prezentate în tabelele alăturate).

La competiția destinată fetelor, Ingrid Mutter și-a adjudecat anul acesta titlul de campion, cu un timp total de 25 minute și 48 de secunde, aceasta fiind urmată de: Adriana Ploșniță (00:29:32), Crina Buzgan (00:30:32) ș.a.m.d.

”Nivelul alergătorilor montani a crescut enorm în ultimii ani. Îi vezi la toate competițiile de gen din Europa unde ocupă locuri fruntașe. Mă bucur că anul acesta au participat foarte mulți sportivi din Valea Jiului, pe care i-am văzut cum au abordat acest concurs și cum s-au pregătit pentru el în ultimele săptămâni și îi felicit pe toți cei care au reușit să fie mai rapizi decât telescaunul, dar șio pe cei care au răspuns, cu curaj, provocării noastre”, a mai spus Toma Coconea.

La startul concursului ”Ruin The Lift 2019” din Parâng, a fost prezent și primarul municipiului Petroșani, cel care l-a încurajat și sprijinit pe Toma Coconea în toate edițiile de până acum ale acestui eveniment sportiv de mare calibru organizat la Petroșani. ”Provocarea – și din acest an – a sportivului Tomi Coconea a adunat o mulțime de oameni, iubitori ai muntelui și a mișcării în aer liber care s-au luat la întrecere cu telescaunul. Îl felicit pe Tomi pentru această inițiativă, care, fără nicio îndoială, va continua să promoveze și să aducă Petroșaniul și munții Parâng pe harta principalelor stațiuni din Europa și nu numai. Îl asigur că ori de câte ori va fi nevoie va avea un sprijin concret din partea mea și a administrației locale pentru astfel de evenimente”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Grație și parteneriatului cu administrația locală de la Petroșani, dar și numeroșilor sponsori care s-au alăturat susținătorilor acestui proiect competițional de sport extrem organizat de Toma Coconea, premiile oferite câștigătorilor au fost și ele pe măsură.

Iată și rezultatele complete ale ediției din acest an:

Tiberiu Vinţan

Comenteaza

Comenteaza