Ăsta da simţ civic! / Panoul informativ turistic de la Petrila n-a rezistat nici două zile!

273
de Corneliu BRAN
Doi minori l-au rupt cu sălbăticie în cursul nopţii de joi spre vineri!
Aproape că nici n-a apucat să se scrie de panoul informativ turistic de lângă Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila, care a costat primăria 17 milioane de lei vechi, investiția fiind aprobată printr-o hotărâre recentă de consiliu local, că nişte tineri încălziţi, puşi pe vandalism, l-au şi rupt! Vineri dimineaţa acest lucru ne-a fost adus la cunoştinţă atât de către primarul Ilie Păducel, cât şi de către administratorul Casei de Cultură, domnul Drăghici. Ambii, supăraţi tare, ne-au spus că aşa ceva nu este posibil şi că trebuie luate măsuri dure.
Primarul Ilie Păducel şi-a adus aminte de toate actele de vandalism din ultimii ani.
„Chiar dacă luăm măsuri în acest sens, de la an la an tot mai multe, se pare că unii dintre tinerii noştri nu ştiu să res­pecte munca noastră, munca cetăţenilor harnici ai acestui oraş, comunitatea locală. Mereu apar situaţii de huliganism şi vandalism, prin care unii dintre aceşti tineri rup şi distrug tot ce prind. De la băncile din parcuri, coşuri de gunoi şi ghivece de flori până la pomi şi arbori ornamentali, jocuri din parcuri sau oglinzi de maşini, nimic nu le scapă când îşi fac, noaptea, de cap. Asta în timp ce părinţii lor au o vină foarte mare, pentru că nu-i supraveghe­a­ză şi pentru că nu le-au acordat educaţia necesară. Cei şapte ani de-acasă, cum se spune, unora le cam lipseşte, astfel că suntem puşi mereu în situaţii de neplăcute, care ne costă bani, timp şi care ne enervează pe toţi la culme. În urmă cu câteva zile, am montat la intersecţia străzii Republicii cu zona Casei de Cultură un panou de informare turistică pe care, azi-noapte (joi spre vineri – n.r.) câţiva destrăbălaţi, nemernici,
l-au spart. Vreau neapărat să le dau numele complet şi în presă, după anchetă, ca pe viitor să fie exemplu şi pentru alţii. Trebuie să le dăm de-acum numele huliganilor, că nu-i mai putem acoperi la infinit, poate aşa măcar îi prinde ruşinea. Nu ştiu cum spune legea, dar eu, primarul, când voi avea numele celor care de-acum fac dezastre, le voi da în presă, pe răspunderea mea. Eu le zic şi celor care au rupt acest panou să le fie ruşine, iar dacă sunt minori, să plătească părinţii lor toată suma, 1.700 lei, cât a costat acest panou! În fond, nu sunt banii primăriei, sunt banii cetăţenilor noştri. Este păcat că se repetă această poveste şi fac un nou apel la cetăţenii noştri să ne ajute, astfel încât să scăpăm pe raza localităţii de aceste acte care nu fac cinste Petrilei. Rog de asemenea Poliţia şi Poliţia Locală să încerce să preîntâmpine aceste acte, pe cât posibil, iar cei prinşi asupra faptului, pe lângă amendă şi toate celelalte, să fie puşi să plătească daunele!”, ne-a declarat, negru de furie, primarul Ilie Păducel.
De partea cealaltă, de la comandantul Poliţiei oraşului Petrila, comisarul şef Ovidiu Zaharie, am aflat că cei care au spart panoul au fost prinşi într-un timp record. „Este vorba de doi minori, care şi-au recunoscut fapta. Acum, părinţii vor plăti daunele şi amenda. Vineri deja ştiam cine sunt autorii, astfel că au fost invitaţi la poliţie, împreună cu părinţii, cei doi tineri recunoscându-şi fapta”.
După acest act necugetat, primăria nu are decât să se reapuce de treabă şi să monteze un alt panou informativ. Fireşte, între timp va urma să fie recuperată de la părinţii minorilor şi suma de 1.700 lei.

Comenteaza

Comenteaza