ASTĂZI AU ÎNCEPUT ACȚIUNILE CULTURALE DIN CADRUL CENTENARULUI ION D. SÂRBU

50

A încetat din viață pe 17 septembrie 1989, chiar în ziua în care avea loc premiera spectacolului „Arca Bunei Speranțe”, regia Aureliu Manea, după una dintre cele mai cunoscute piese de teatru ale sale. Cu toate că a trecut la cele veșnice înainte de momentul istoric din decembrie 1989, schimbarea de sistem politic a fost anticipată de scriitor în jurnalul său (”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”), publicat postum.

În Valea Jiului, orașul natal al lui Ion D. Sîrbu cunoaște în ultimii ani, o ”prosperitate culturală” construită cu pasiune și devotament de unul dintre discipolii lui I.D. Sîrbu, nu mai puțin celebrul Ion Barbu, cel care a reușit să-l așeze pe Ion Dezideriu Sîrbu, pe un cuvenit piedestal în orașul său natal. Tot grație lui Ion Barbu, în aceste zile la Petrila și Petroșani (unde Teatrul de Stat poartă cu mândrie numele maestrului I.D. Sîrbu) vor avea loc o seamă de acțiuni culturale menite să marcheze Centenarul Ion D. Sîrbu.

Evenimentul a debutat în dimineața zilei de 28 iunie 2019, de la ora 10,00 cu un ritual de inițiere în arta scrierii frumoase, care a avut loc chiar la Casa Ion D. Sîrbu din Petrila. Aceasta este deschisă pentru ATELIERUL DE CALIGRAFIE susținut de OVIDIU HRIN, graphic designer recompensat anul acesta cu Certificatul de Excelență în Arta Tipografică, premiu conferit de Type Directors Club din New York.

Tot vineri, de la ora 19,00 la Teatrul din Petroșani a avut loc un concert Ada Milea și Vali Răcilă. Programul complet al evenimentelor cuprinse în Centenarul Ion D. Sîrbu vă este prezentat în afișul de mai jos, care se constituie și într-o invitație la această sărbătoare culturală de excepție în și pentru Valea Jiului.

Comenteaza

Comenteaza