DISTRIBUIȚI

Ajuns la capãtul puterilor, vizibil slãbit dupã efortul urias depus în cele 3 luni în care a înotat zilnic, bibliotecarul Avram Iancu mai are foarte putin pânã la finish.  Practic, vineri ar trebui sã fie ziua în care sã ajungã la punctul final al acestei aventuri supra-omenesti, ce l-a inspirat sã înoate în Dunãre, de la izvoare, la vãrsare. Ultima postare pe pagina sa de socializare puncteazã tocmai faptul cã mai are doar 77 de km.
„Am trãit emotia intrãrii primului pârâias în Dunãre, dar si confluenta unui mare râu, Tisa, iar acum mã aflu în acest loc unde Dunãrea, dupã ce a adunat toate apele din bazinul ei hidrografic,  este Dunãrea maximã. Tot ceea ce poate ea mai mult. Acum sunt la  intersectia celor douã brate: Chilia si Sfântul Gheorghe”, a explicat joi dimineatã bibliotecarul Avram Iancu, cel care mai are un record personal, acela de a fi primul român care a trecut Canalul Mânecii fãrã costum de neopren.
Avram Iancu a pornit joi de la km 77 prin Delta Dunãrii.  El este cel care si-a propus sã meargã pe firul romanului „Pilotul de pe Dunãre” a lui Jules Verne, a intrat în Dunãre, în Germania, în data de 20 iunie, iar la finalul primei zile a scris pe pagina sa de socializare cã s-a oprit epuizat dupã 9 ore înot. Punctul final va fi la Sulina, unde va aprinde o flacãrã pe unul dintre cele mai vechi faruri din zona de deltã a Dunãrii.
Diana Mitrache

Cronica Vaii Jiului

Comenteaza

Comenteaza