DISTRIBUIȚI

Orașul Petrila ar putea beneficia de o investiție similară cu cea de la Petroșani, în ceea ce privește realizarea unui bazin de înot didactic. Autoritățile locale de la Petrila urmează să predea amplasamentul Companiei Naționale de Investiții.

“În orașul  Petrila își desfășoară activitatea 5 unități de învățământ preșcolar, 6 unitățI de învățământ primar șI un liceu cu un număr total de aproximativ 4000 de elevi. Pentru a oferi elevilor și tineretului din orașul Petrila o dotare necesară pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă prin practicarea sportului și pentru asigurarea unor condiții optime pentru realizarea unor performanțe școlare la acest nivel, considerăm oportună realizarea investiției “bazin didactic de înot”. Totodată, având în vedere numeroasele solicitări ale locuitorilor orașului în special ale familiilor cu copii, privind crearea unor spații pentru sport și recreere ale elevilor și tinerilor din orașul Petrila, se impune demararea obiectivului de investiții în vederea construirii unui bazin didactic de înot”, arată primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

Edilii susțin că sănătatea copiilor și dezvoltarea armonioasă a acestora este o prioritate pentru comunitate.

 

“Construirea bazinului didactic de înot va avea un impact pozitiv, determinant în vederea creării unui spațiu-cadru pentru activitățI sportive și de relaționare între beneficiarii finali ai acestui proiect, cu scopul perpetuării unor manifestări sănătoase educațional-sportive. Acest obiectiv va asigura o dezvoltare durabilă a valorilor existente și îmbunătățirea calității vieții permițând locuitorilor orașului Petrila să se bucure în timp de o creștere a nivelului sănătății tineretului și o dezvoltare a activităților sportive la nivel local în acest domeniu, al înotului, existând posibilitatea dezvoltării în timp a unor performanțe în acest domeniu. Acest bazin va oferi școlilor și tineretului din oraș o dotare necesară pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă, prin practicarea înotului și pentru a asigura condiții optime pentru realizarea unor performanțe școlare la acest nivel”, mai arată primarul orașului Petrila.

 

Pe raza orașului Petrila nu există niciun alt bazin de înot, iar prin acest proiect se urmărește implicarea tineretului și a elevilor în activități sportive și totodată se va pune accentul pentru dezvoltarea armonioasă a acestora prin practicarea sportului și petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut.

Comenteaza

Comenteaza