Blocul ANL de la Petrila, în construcție

686

Un nou bloc ANL va fi finalizat, în toamna anului viitor, la Petrila, localitatea cu cele mai multe construcții de acest gen.

Lucrările la blocul ANL din blocul Prundului au început de ceva timp la Petrila, iar administrația locală speră ca imobilul să fie finalizat în toamna anului viitor, așa cum prevede și contractul.

Blocul ANL de la Petrila, de pe strada Prundului, va avea 20 de unități locative cu câte două camere, apartamentele urmând a avea centrale proprii pe gaz.

Oficialii de la Petrila susțineau că doresc ca în acea zonă să fie construite patru imobile ANL, primind însă până acum finanțare doar pentru unul.

Acum, repsonsabilii din administrația petrileană susțin că lângă blocul ANL urmează a fi contruit un bloc social, proiectul pentru acesta fiind depus spre finanțare la ministerul de resort.

 

Petrila este localitatea din Valea Jiului în care s-au consturit cele mai multe imobile ANL, cel aflat acum în construcție fiind al patrulea.

Cu toate acestea, administrația din Petrila are peste 600 de cereri de locuință pe care nu le poate rezolva.

Mihaela MIHAIGazeta de dimineata

 

Comenteaza

Comenteaza