Cărbunele, principala resursă care asigură energia României

260

Importanța cărbunelui în sistemul energetic naționale este vizibilă, din nou, vineri, când peste 30 la sută din energia produsă în România este produsă de termocentralele pe cărbune.

Decuplarea unei unități de la Cernavodă, frigul și viscolul care s-au instalat peste România au făcut ca majoritatea producției de energie să fie obținută, vineri după-amiază, din cărbune.

Rolul determinant îl are Complexul Energetic Oltenia. Fratele mai mic al acestuia, Complexul Energetic Hunedoara, funcționează doar cu grupul de la Paroșeni și un cazan de la Mintia.

Ambele societăți, atât CEH cât și CEO, se confruntă cu grave probleme și sunt amenințate de faliment și insolvență, dar și de alte disponibilizări de personal.

Statul român nu a avut, în ultimii 27 de ani, o coerență în politica energetică, mai ales în sectorul cărbunelui care atunci când este frig sau secetă salvează situația.

Acest lucru a fost demonstrat și vineri. Dimineață, o unitate de la Cernavodă a căzut din cauza viscolului. În prima parte a zilei, producerea energiei a fost asigurată din rezerva hidro, însă treptat cărbunele a ajuns să fie pilonul de bază al energeticii românești.

Cu toate acestea, nu se știe ce se va întâmpla în viitor cu acest sector. Cert este că alte două mine de huilă din Valea Jiului vor fi închise, urmând ca din 2018 România să mai dețină doar două astfel de exploatări. La Mintia ar urma să rămână doar un grup energetic, împreună cu cel de la Termocentrala Paroșeni.

Și lignitul este într-o restrângere de activitate. Și, deși se dovedește că sistemul are nevoie de cărbune, statul este preocupat de energia verde.

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza