Care e strategia? Închidem minele noastre pentru cãrbune din import!

436

Minele din Valea Jiului vor fi închise pentru a aduce cãrbune din import! Aceasta este strategia Confederatiei Sindicale Meridian care a semnat pentru închiderea minelor Lonea si Lupeni pânã în anul 2027.

Sindicatul Muntele este afiliat Confederatiei Meridian, iar Ion Popesc declarã cã noua strategie este aducerea de cãrbune din import! „Pe de o parte actualele interese sunt de a schimba profilul termocentralei din Deva din cãrbune pe gaz, iar pe de altã parte de a aduce cãrbune din afarã, pentru care se ia un comision. Acum pretul din import este mai mic decât al nostru, dar atunci când nu-l mai avem este vai de cel care plãteste”, a declarat Ion Popescu, presedintele Confederatiei Meridian, potrivit Agerpres. Acelasi presedinte subliniazã cã statul român trebuie sã aibã rezerve de cãrbune, “în caz de ceva”. „Trebuie sã o trecem prin lege si sã asigurãm, pânã în 2027, productia pentru termocentrale cu cãrbunele nostru, chiar dacã termocentralele noastre nu au nevoie de cãrbune, noi trebuie sã avem cãrbune pe stoc. Orice gospodar, orice om, care are grijã de casa lui are o rezervã. (…) Urmeazã sã o trecem în lege sã-i obligãm ca pânã în 2027 acest cãrbune sã fie luat ca si comandã de stat, sã facem un stoc, în caz de ceva”, mai spus sursa citatã. Planul Ministerului Energiei pentru Complexul Energetic Hunedoara prevede pãstrarea minelor Livezeni si Vulcan, alãturi de câte un grup din centralele Paroseni si Mintia.

Monika BACIU

Cronica Vaii Jiului

Comenteaza

Comenteaza