Te-ai întrebat vreodată cât de greu muncește tatăl tău în mină sau cum decurge o zi „obișnuită” din viața unui miner? Eu mi-am întrebat tatăl și am aflat cum și-a scos colegii de muncă morți din galerie, că masca de gaze se folosește doar în cazuri extreme sau că sunt porțiuni de galerie în care trebuie să mergi în patru labe sau pe brânci.
La mină sunt patru schimburi, tata de obicei lucrează în schimbul 1. Se trezește la 3 jumate dimineața, la ora 4 începe schimbul. Înainte să intre în mină mănâncă suplimentul. O masă rece plus ciorba caldă . “Cine poate să mănânce ciorbă la 4 dimineața? Nici după 23 de ani de muncă nu am reușit”, spune tata. La 4 și 20 merge la vestiare. Se schimbă, își ia echipamentul, salopeta, casca, cizmele, lampa și masca care trebuie folosită “ doar în caz de nevoie“. Uneltele, lopata și târnăcopul sunt deja în mină.
Conducătorul formației își adună trupa și le spune care e norma pentru șutul acela. În general se dau cam 700 de tone de huilă pe fiecare schimb. Tot el este cel care măsoară din oră în oră concentrația de gaz metan . La ora 4 și 45 prima colivie coboară în mină. Se salută cu ” Noroc bun”, salut încărcat de semnificație și intră în colivie. În ea încap cam 60 de ortaci, stau umăr lângă umăr și asteaptă să își ia în primire postul. Coboară cu 6 m/s, dar e îndeajuns încât să simți că ai un nod în gât de fiecare dată când intri în mină. După ce coboară din colivie mai urmează un drum cu trenulețul și ajung pe jos la postul de lucru.
Cum se face extracția? În ce constă mai exact munca unui miner?
Mai întâi trebuie să avem o imagine asupra modului în care arată subteranul. Galeriile principale sunt asemenea unor tunele de tren. Sunt betonate și destul de largi. Pe măsură ce se intră în mină galeriile se îngustează, nu mai sunt cimentate. Lucrările auxiliare sunt susținute de armături metalice bandajate cu lemn, cu tavan artificial captușit cu plasă de protecție. Galeriile mici sunt susținute doar cu câteva grinzi de lemn, iar prin ele trebuie să umbli în patru labe.
Există o mașină mare care se numește combină. Ea taie o bucată din secție cât mai aproape de stratul de cărbune. De acolo se trage TR7-le (transportator cu raclet) care preia cărbunele. Toate astea trebuie combinate cu munca fizică. Dau cu târnăcopul și la lopată pentru a asigura producția. După ce s-a extras huila din acea secțiune, zona se curăță și se repetă procedeul pe stratul următor, mai în profunzime. Asta fac continuu până la ora 12. Nu au pauză de masă, nici de țigară ( nu mai are rost să precizez faptul că e strict interzis să intri în mină cu orice fel de material sintetic care se poate aprinde, cu brichete sau țigări.)
La ora 12 vine celălalt schimb. Minerii ies din mină, fac contrapontajul ( se verifică dacă numărul de mineri care a intrat în mină e egal cu al celor care ies), predau lampa și merg la dus. Cât tatăl meu a lucrat la mină, nu l-am văzut niciodată să facă duș acasă. “ Nu e doar problema mea, toți minerii o au. După ce îți curge apa aia zi de zi în cap, nu mai vrei altceva decât să te scufunzi în cadă”.
Cum li s
e asigură protecția în mină?
După cum am descris și mai sus, galeriile sunt susținute de o structură de rezistență. Minerii au cască de protecție, cizme rezistente și asta e tot. În afară de asta au mult curaj. Din când în când udă praful de cărbune cu bicarbonat ca să nu se aprindă și verifică în mod constant concentrația de metan din aer.
Protecția precară stârnește și sentimentul de nesiguranță. Intratul în mină devine obișnuință, dar minerii nu reușesc să se simtă niciodată în siguranță. De fiecare dată când intră în subteran speră să și iasă afară pe picioarele lor. „Am văzut oameni morți în mină. Lângă mine au murit colegi de-ai mei, nevinovați. Asta m-a șocat, dar nu m-a demoralizat. E doar trist să vezi câtă muncă trebuie să depună un ortac pentru a-și susține financiar familia. Cu timpul, obișnuința devine o a doua natură.”, îmi povestește tata cu lacrimi în ochi.
Ce greutăți implică meseria de miner?
Pe lângă incertitudinea pe care o ai de fiecare dată când cobori în mină mai sunt și bolile profesionale. Cei mai mulți mineri suferă de silicoză. Din cauza efortului fizic depus în procesul de producție, capacitatea toracelui se mărește. Tot praful de piatră intră în plămâni și îi pietrifică. Asta pățesc cei care muncesc în pregătire, care sapă tunelele și care inhalează cel mai mult praf.
Trecând peste partea cu silicoza, sunt două moduri sigure de a recunoaște un miner. Are mereu pielea din jurul ochilor neagră și nu are păr pe picioare în zona unde se termină cizmele ( din cauza frecării cizmei de obiele, acele șosete sau cârpe groase puse ca să protejeze piciorul).
De multe ori sunt aduși la muncă și în zilele libere sau în mijlocul nopții. Minerii nu au Sărbători, ei trebuie să rămână la post și de Crăciun sau de Revelion. Când sunt probleme, defecțiuni sau explozii în mină este mobilizată toată echipa în frunte cu salvatorii.
Ce reduceri și beneficii au minerii?
În fiecare an minerii primesc 8 bonuri de cărbune, fiecare în valoare de 200 de lei. Le pot folosi la termoficare, pentru plata facturii, sau pur si simplu când cumpără cărbune pentru încălzire. Bonurile le primesc doar minerii care sunt din Valea Jiului. Nu pot fi schimbate în bani sau folosite în alte scopuri.
Pe lângă asta, minerii au reducere la curent. Au o limită de până la 12.000 de kilowați pentru care plătesc o sumă mai mică. În momentul în care depășesc cei 12.000 de kilowați plătesc factura integral.
Ca toți salariații, au prime de concediu, primă de Crăciun și de Paște , primă de Ziua Minerului. Pentru minerii care au copii până în 18 ani se oprește lunar o sumă din salariu, iar de Paște și de Crăciun primesc pachete cu dulciuri pentru copii.
Atât gratuitățile cât și salariile sunt nesemnificative comparativ cu munca și pericolul la care se expune un miner în fiecare zi. Cu toate acestea, mineritul rămâne unica soluție pentru oamenii din Valea Jiului.
Minerii au și un imn. Îl puteți asculta mai jos.
Mădălina Mihăilescu
