Ce vor face senatorii și deputații hunedoreni care nu se mai regăsesc pe listele electorale

314
Un parlamentar voteaza in timpul sedintei in plen a Camerei Deputatilor si Senatului pentru a dezbate si aproba o declaratie a Parlamentului referitoare la declararea independentei provinciei Kosovo, in Bucuresti, luni, 18 februarie 2008. BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO

Trei dintre parlamentarii hunedoreni cu cel puţin două mandate succesive nu se mai regăsesc pe listele electorale din această iarnă. În total sunt patru politicieni care nu mai candidează, dar al patrulea s-a întors la prima dragoste: cea de primar.

Senatorul Dorin Păran, precum şi deputaţii Mircia Muntean, Bogdan Ţîmpău şi Monica Iacob – Ridzi nu se mai regăsesc pe listele electorale propuse de partidele politice pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. În cazul Monicăi Iacob – Ridzi lucrurile sunt clare, aceasta fiind scoasă în afara scenei politice de condamnarea la închisoare în dosarul „2 Mai”. În schimb, pentru Dorin Păran, Bogdan Ţîmpău şi Mircia Muntean alegerea a fost una oarecum voluntară. Mircia Muntean (fost PNL, fost PDL, fost PSD şi ulterior PSRo) a intrat în Camera Deputaţilor la alegerile din 2012, candidând din partea PDL. În iunie 2014 a trecut la PSD, dar la alegerile locale din acest an a devenit omul PSRO cu care acest partid a recâştigat Primăria Deva. A mai fost primar al Devei timp de 4 mandate, din 1996 şi până în 2012 şi mai dă semne că ar mai vrea să renunţe la scaunul din fruntea administraţiei publice locale pentru un post de parlamentar. De fapt, nici nu se mai regăseşte pe listele electorale ale vreunei formaţiuni politice şi singura lui grijă acum ar putea fi doar dosarul penal în care a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare.

Un alt paralmentar care nu se mai regăseşte pe liste este Bogdan Ţîmpău, care timp de 4 ani a reprezentat judeţul Hunedoara în Camera Deputaţilor. Bogdan Radu Ţîmpău a ajuns în Camera Deputaţilor în 2008 şi, la finalul primei legislaturi, a mai candidat încă o dată, fiind reales. Ţîmpău a intrat în anul 2001 în PNL şi de atunci nu a mai schimbat partidul, fiind în ultimele luni chiar preşedinte al Organizaţiei Judeţene Hunedoara. A rămas în PNL în ciuda scandalului imens de care s-a legat numele lui în preajma alegerilor locale, când a fost acuzat direct că a dezbinat partidului şi că, din cauza modului său de a conduce organizaţia judeţeană, o serie de membri cu state vechi în PNL au părăsit partidul. Practic, din cauza disensiunilor imense din interiorul PNL Hunedoara, conducerea centrală a acestei formațiuni l-a adus ca şi coordonator pe Florin Roman, de la Alba Iulia, în timp ce Ţîmpău a trecut mai în umbră. O umbră din care nu a ieşit nici pentru un nou scrutin electoral, acesta neregăsindu-se pe listele PNL pentru parlamentare.

”Deocamdată eu mă concentrez pe campanie. Încă nu am luat o decizie pentru viitor. Sunt în București, mă concentrez pe campanie… Nu am încă luată o decizie pentru termen mediu și lung, dar sunt convins că începutul de an nou va lămuri toate aspectele”, a declarat Bogdan Țîmpău referindu-se la ce va face de luna viitoare, după ce nu va mai fi deputat.

Potrivit CV-ului său, Ţîmpău a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, profilul Finanţe-Contabilitate, iar ulterior a urmat un master în domeniul “Economia şi managementul dezvoltării regionale”, la Universitatea de Vest din Timişoara.

Nici senatorul Dorin Păran nu va mai candida la alegerile locale din 11 decembrie, asta după două mandate consecutie. Nu îşi face însă griji pentru ce se va întâmpla de luna viitoare mai ales că, spune acesta, ALDE (partid în care s-a înscris recent) ar putea forma viitorul guvern împreună cu PSD şi experienţa sa politică l-ar putea recomanda din plin pentru un post.

”De luna viitoare… Păi să vedem… o să fie un alt proiect, sunt înscris în ALDE… Profesional vorbind, eu sunt inginer hidrotehnician și mai am și o firmă de imobiliare. Din 1992 am fost privat, până în 2004, după care am fost vicepreședinte la Consiliul Județean și apoi două mandate de senator. Acum să vedem cum va fi la alegeri, dar sigur ALDE va face guvern cu PSD și sigur cei care sunt activi vor face parte din diverse…. sunt o grămadă de posturi: miniștri, secretari de stat, directori de agenții, etc. Sunt foarte multe… Vom vedea”, a declarat Dorin Păran.

A absolvit Facultatea de Construcții Hidrotehnice, în cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, în 1984, și un master de „Management, Marketing și Audit financiar” la Facultatea „Vasile Goldiș” din Arad, în 2007. Ani de zile a fost în PDL; partid pe listele căruia a ajuns și în Parlament. În luna mai 2012 s-a înscris în PNL și a mai câștigat un mandat de senator din partea USL: În 21 septembrie a decis să plece la ALDE, adeziunea fiind semnată doar după ce listele de candidați ALDE Hunedoara au fost votate în Delegaţia Permanentă, după cum au precizat la acel moment reprezentanții partidului.

Carmen COSMAN – PREDA

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza