CEH îşi cere, din nou, insolvenţa

240

Tribunalul Hunedoara va judeca miercuri o nouă cerere de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara, formulată chiar de către Consiliul de Administraţie al companiei.

Prima cerere în acest scop a fost formulată şi admisă de către Tribunal în ianuarie, anul acesta. În mai, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus rejudecarea cauzei la instanţa de fond. La Tribunalul Hunedoara cauza a fost analizată de acelaşi judecător sindic, care şi-a menţinut decizia iniţială. Pe 8 noiembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a contrazis decizia şi, astfel, CEH a ieşit, din nou, din starea de insolvenţă, în mod artificial (fără să-şi fi ameliorat cumva situaţia economică, dimpotrivă).

Mihael Melczer: „Am fost blocaţi total”

Noul director al Complexului Energetic Hunedoara, Mihael Melczer, spune că decizia de a se cere din nou insolvenţa a fost luată după ce s-a constatat că societatea, pur şi simplu, nu mai are minimele resurse financiare pentru a-şi continua activitatea. „A fost o acţiune criminală a unor oameni care nu ţin seama de tragediile care se pot întâmpla în subteran sau prin scoaterea Termocentralei Mintia din sistemul energetic. Am fost blocaţi total, după ce am ieşit de sub umbrela stării de insolvenţă. Pe lângă popririle pe conturi, ni s-au blocat şi sursele de venit de la Transelectrica şi OPCOM (vânzările de pe piaţa zilei următoare – n.red.). Dacă nu depuneam această cerere, luni dimineaţa la ora 05.00 (astăzi – n.red.) ar fi trebuit să oprim termocentralele, pentru că nu mai aveam resursa necesară pentru achiziţionarea de gaz metan, iar peste două săptămâni am fi fost nevoiţi să scoatem şi oamenii din mină. Complexul Energetic Hunedoara nu poate fi tratat la fel ca un simplu SRL datorită particularităţilor sale: are exploatări miniere care trebuie să funcţioneze într-un anumit regim şi termocentrale care fac parte din sistemul energetic naţional”, declară Mihael Melczer.

Glasul Hunedoarei

Comenteaza

Comenteaza