DISTRIBUIȚI
În ediţia de luni a cotidianului nostru, am semnalat vandalizarea monumentului „Spicul Grâului” al răposatului artist petrilean Ladislau Schmidt, soldată cu dispariţia sferei de fier.
Recent scriitorul Dumitru Velea a publicat, cu aceeaşi grijă faţă de cuvânt şi iubire faţă de artiştii Văii, un minunat şi atotcuprinzător album „Ladislau Schmidt, cel cu mâna şi inima de aur”, în care este prezentat şi monumentul vandalizat. Deşi suntem siguri că sfera a fost predată demult centrelor de achiziţii de fier vechi, credem că ar fi util măcar pentru postumitate să vă prezentăm descrierea şi semnificaţia acestui monument.
„Spicul Grâului
Grâul se suprapune, în simbolistica sa, cu ciclul vieţii omului. Este folosit la naştere (se pun puţine seminţe la prima scaldă), la nuntă (se aruncă peste miri), la moarte (se face colivă, sau din cocă, păsări ale sufletului). În mitologia nu doar a noastră este gândit ca o fiinţă care are conştiinţa că va deveni jertfă. De aceea se lasă, la terminarea seceratului, câteva spice şi se împletesc, numindu-se barba lui Dumnezeu. Din perspectiva filosofiei culturii, a viziunii sofianice, L. Blaga vorbeşte de grâul christiforic, fiindcă pe fiecare bob, privit de aproape, vezi faţa lui Christos.
În reliefurile picturale ale lui Ladislau Schmidt deseori se suprapune cartea din care creşte spicul grâului. Legătura dintre carte şi spicul grâului este christică. În iconografia creştină, cartea de pe pieptul lui Iisus poartă literele de început şi sfârşit: alfa şi omega. Fie aceasta cartea de sus! Din cartea de jos, reflexie a acesteia, nu se putea să crească altceva decât spicul grâului. Ladislau Schmidt, odată cu substanţializarea operei, caută reprezentarea şi simbolicitatea spicului într-o formă sculpturală.
Semnele iconografice anterioare se strâng în căutările din anul 1988, când prin nouă variante (schiţe grafice) trece Spicul Grâului, pentru a se realiza ca operă monumentală. Asumându-şi lecţia brâncuşiană a variantelor şi căutării simplicităţii proprie simbolicităţii, Ladislau Schmidt supune reprezentarea unor faze evolutive: 1 – flacără, cu cinci trepte de esenţializare (semn al jertfei, păstrând sensuri din lumea cărbunelui); 2 – pasăre, o reprezentare a două păsări formând una (simbol al sufletelor); 3 – spicul grâului, în trei reprezentări: mâna de jos crescând din liră şi dând o eflorescenţă de lumină, apoi doar mâna şi, în cele din urmă, flacăra-pasărea-mâna-spic cu bobul de grâu împlinit (simbol al jertfei christice, model pentru om). Această ultimă schiţă a fost trecută într-o machetă de lemn, apoi în metal, înaltă de 4 m, şi amplasată în faţa Sălii de expoziţie din Petrila (astăzi dezafectată – n.r.). Spicul Grâului se ridică direct din iarbă. Tot atât de bine, ar fi putut creşte dintr-un soclu-carte, cum a dorit sculptorul, dacă nu se amestecau dintre administratorii oraşului. Că este vorba de jertfă christică o spune înclinarea spre pământ a bobului de grâu. Mai trebuie spus că exigenţa simbolicităţii a eliminat figurativul şi a sporit simplitatea formei sculpturale şi ascensionalul acesteia: cu cât spicul ţâşneşte spre înalt, cu atât mai mult se vede înclinarea bobului de grâu spre pământul-mormânt ca loc de înviere. Mori şi învie este tâlcul lucrării”. După ce dl. Velea ne-a desluşit înţelesul lucrării, să sperăm că şi edilii petrileni vor găsi o soluţie ca „Spicul Grâului” să învie, reîntregind monumentul cu sfera lipsă.

Comenteaza

Comenteaza