DISTRIBUIȚI
de Loredana JUGLEA
Sportivii de la Clubul „San Montan” au participat duminică la o drumeţie montană  pentru a comemora 30 de ani de la tragicul eveniment produs la 2 martie 1987 de o avalanşă în Masivul Retezat. 
Însă, oficial, la 26 martie Clubul „San Montan” Petrila va organiza un eveniment comemorativ. Dacă vremea va fi favorabilă, manifestările sportive (alergare, bicicletă şi căţărare) vor începe la ora 12:00, pe Cheile Tăii.
„Îi aşteptăm pe toţi cei care doresc să vină la acest eveniment comemorativ. Va fi o mâncare la ceaun, un vin şi se vor acorda tricouri inscripţionate cu evenimentul. Vor fi alături de noi şi oficialităţi”, a declarat Erika Santa, preşedintele San Montan Petrila.
Pe 2 martie 1987, cu ocazia etapei de iarnă a Campionatului Naţional de Alpinism, Vasile Atomi, Ion Băltăreţu, Vasile Nagy şi Dumitru Rizea au dispărut în „valurile” unei avalanşe pornite din Vârful Marii, în Munţii Retezat.
În semn de omagiu pentru aspiraţiile şi sacrificiul alpiniştilor dispăruţi, artistul plastic Ladislau Schmidt a realizat, în anul 1987, un monument care se înalţă şi acum în singurătatea Cheilor Tăii.
Au trecut 30 de ani de când Atomi Vasile, Nagy Vasile, Băltăreţu Ion şi Rizea Dumitru Florin au pierdut competiţia cu viaţa.
„Sunt unul dintre puţinii alpinişti care am făcut parte din acea echipă şi încă mai activăm în zona aceasta. Aici i-am cunoscut pe băieţi, aici am trăit multe clipe cu ei.  Patru alpinişti au dispărut dintre noi. Erau tineri, oameni cu suflet mare, alpinişti încercaţi. În 2 martie 1987 la Cabana Retezat era alpiniada de vară. Cei 4 camarazi au luat startul. Ei şi-au propus să realizeze întregul circuit al Munţilor Retezat într-un timp record, de doar două zile. Pe vârful Custura, după o zi lungă au fost înfrânţi de întuneric, frig şi furtuna violentă. S-au rostogolit în gol, iar zăpada i-a acoperit pe cei patru alpinişti”,  rememorează alpinistul Gigi Pancu.
Anul trecut doi preoţi, unul catolic şi unul ortodox, au oficiat la troiţă o slujbă de pomenire în memoria celor patru alpinişti.

Comenteaza

Comenteaza