Complexul Energetic Hunedoara – diferenţa dintre imagine şi radiografia reală

289

Nu s-a născut la termen şi de aceea a fost nevoie de forceps. Poate de aici şi sechelele ulterioare. Primele zile, primele luni de viaţă, au însemnat şi acomodarea cu mediul natural. Grea, foarte grea. Acum, speranţa de viaţă a Complexului Energetic Hunedoara este una scăzută. Cel puţin fără intervenţia unei echipe de specialitate care să aibă curajul extirpării tumorii economice crescute în cei doi ani de viaţă.

CEH-ul se balansează între minerit şi energie. Nimeni nu înţelege unde este mai greu, care segment este mai găunos. Cu toţii observăm însă o primă cauză a declinului economic şi, implicit, social dezvoltat în tulpina CEH. Lipsa cadrelor pregătite pentru posturi care strigă după specialişti.

Cu toate acestea, numărul şefilor CEH este mare spre exagerat. Şi asta raportat la rezultatele tehnico-economice ale Complexului Energetic Hunedoara. În ultimii ani, deloc puţini nici ei, dobândirea şi păstrarea funcţiei de director în minerit nu mai are nimic de-a face cu activitatea în sine. O singură condiţie este luată în calcul, carnetul de partid şi eventual poziţia  celui care îţi face recomandarea.

Pentru că România  a preferat acordarea subvenţiei pentru acoperirea preţului de cost al cărbunelui, a se citi acoperirea furturilor care s-au făcut de la Revoluția din ’89  şi până astăzi, în locul subvenţionării investiţiilor în minerit, iată-ne ajunşi în situaţia în care trebuie să respectăm regulamente europene într-un câmp minier în care există o singură realitate: sărăcia lucie. Şi ca această aripă industrială – mineritul să eşueze se insistă galopant pe funcţiile dobândite politic. Astfel, directori sau şefi, ierarhic inferiori lor, care n-au prezentat în viaţa lor vreun program de rentabilizare în afara reducerilor drepturilor şi facilităţilor salariaţilor sunt recompensaţi cu salarii nejustificate pentru acest domeniu de activitate şi sunt menţinuţi în funcţii. Colac peste pupăză, pentru a nu-şi pierde funcţia, cei mai mulţi refuză să ia atitudine atunci când li se cere producţie mărită fără un suport tehnic. De unde rezultă şi moneda de schimb pentru funcţie: demnitatea umană.

Activitatea lor profesională poate fi reliefată în două ipostaze. Pe de o parte, aceşti şefi pot fi priviţi ca un tablou agăţat pe holurile Complexului – tablou fiindcă aceste personaje personificate în şefi nu au voce în faţa directorilor mari, atunci când trebuie să prezinte sărăcia din câmpul minier şi să explice că angajaţii lor sunt puşi în imposibilitatea de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Tot ei, pot fi priviţi şi ca un adevărat câmp de război – un veritabil Waterloo – atunci când revin în unităţile miniere pe care le conduc şi când se află în faţa salariaţilor cărora, lună de lună, le sunt diminuate salariile şi nu din cauza nemuncii lor. Atunci scot artileria grea, pentru a putea impune executarea dispoziţiilor primite de la marii directori. Şi asta pe un fond speculativ, fiindcă stau în faţa unor oameni care au o singura putere – munca şi care nu au tăria, la rându-le, să spună NU POT, NU AM CU CE. Şi uite aşa totul funcţionează liniar… Nimic nu merge, nimeni nu răspunde.

Şi fiindcă s-au debarasat de demnitate pe care au predat-o, cu uşurinţă, pentru numirea în funcţie, nu mai poate spera nimeni că aceşti şefi politici fără recomandare profesională vor conştientiza situaţia în care se află unităţile pe care le conduc. De demisii nici nu poate fi vorba. Cine renunţă la bani, poziţie şi favoruri în schimbul onoarei?!

Ştiu deja prea bine că după ce îşi termină misiunea, căruţa defectă rămâne în patrimoniul statului. Ce dacă e descompusă, statul nu vede. E orb. E condus de cine trebuie. De alţi politicieni care gândesc în acelaşi mod. Siguranţa naţională şi viitorul naţiei sunt teme care nu se învaţă la şcoala politică actuală.

Dacă mineritul este îngenuncheat, cea de-a doua componentă a CEH – termocentralele – nu stă nici ea pe roze. Fiindcă, ani de-a rândul, aici s-a trăit domneşte, fără o gândire managerială competitivă. Astfel, termocentralele  au profitat ani la rând de faptul că preţul cărbunelui a fost subvenţionat şi în acest context economic activitatea acestora a fost una normală, eforturile lor financiare pentru achiziţionarea resursei – combustibilului – fiind ţinută în frâu de ANRE, instituţie care a limitat preţul cărbunelui la realitatea pieţei, ignorând costurile reale de producţie a huilei. Astăzi, când s-au izbit de realitatea preţului cărbunelui, aceleaşi termocentrale resimt greutatea unei munci istovitoare şi scumpe. O bilă gri tot au în faţa mineritului. Energeticienii, cel puţin la Paroşeni, au păstrat – în general – conducători profesionişti, chiar dacă afinităţile acestora politice au trebuit schimbate de la un mandat la altul.

În minerit însă, lucrurile au curs pe bandă… la vale. Şefii actuali sunt recomandaţi de o singură latură profesională – carnetul de partid şi grupul vocal Resmeriţă- Drăgoi. Primul dirijor, al doilea violonist. Cei care nu au avut carnetul şi l-au făcut – vezi cazul Bîrchi, director la mina Livezeni, liberal autentificat în formaţiunea sa politică până la dizolvarea USL când omul a ales adeziunea în locul schimbării. Adică, demnitatea a fost plasată în buzunarul social democraţilor. Şi acesta nu e singurul exemplu.

Aşa că linia fiind dată, nimeni nu mai aşteaptă o gândire managerială eficientă.  Şi de aici realitatea – nerecunoscută de echipa managerială a CEH –  o situaţie economică îngrijorătoare pentru complex. Datoriile CEH cresc alarmant într-o piaţă a energiei potrivnică, într-un cadru legislativ neprietenos şi în condiţiile în care se fură cu acte în regulă prin tot felul de activităţi şi contracte păguboase pentru entitatea energetică hunedoreană.

Analiştii ştiu că atunci când există o derivă organizatorică şi un declin economic prezenţa unui organism sindical puternic la nivel de societate reprezintă un real pericol. În acest cadru, drepturile oamenilor care cunosc o singură linie, scădere, eliminare, nu pot fi asigurate şi atunci e lejer să nu existe un apărător care să apere vocal angajaţii. Aceasta poate fi una dintre  explicaţiile luptei acerbe de eliminare a sindicatului Muntele din sfera CEH sindicat care, pare cel puţin, singura portavoce a drepturilor angajaţilor.

Explicabilă aşadar, imixtiunea conducerii în activitatea sindicală, cumpărarea politică, administrativă ori de interes propriu a unor lideri de sindicat şi refuzul de a recunoaşte Sindicatul Muntele ca partenerul de dialog care pune pe tapet problemele angajaţilor.

Situaţia este alarmantă şi fiindcă nimeni nu se mai apleacă asupra acestei probleme. La nivel teoretic, nici nu poate fi altfel. Politicienii – parlamentari – au adormit. Nu se aşteaptă nimeni la altă atitudine, ei au făcut numirile, aşa că nu pot să se lupte cu neputinţa oamenilor lor.

Primarii sunt implicaţi în „lucrările de primăvară”, pensionarii se gândesc la siguranţa pensiilor, iar cei activi nu au curaj să mişte în front. Îi vede partidul şi urmează repercusiunile. De ce teroarea este cuvântul de ordine, e destul de greu de înţeles. De ce este ascunsă realitatea CEH e simplu, dar rămâne un singur detaliu, mai important ca declaraţiile politice, publice. Actele care reliefează situaţia economică a societăţii nu pot fi aruncate în ocean. Să vedem cine îşi asumă dezinformarea, manipularea şi inducerea unei stări false pentru peste 7.000 de angajaţi.

Aşa că, NOROC BUN!, fiindcă în aşteptarea marilor investiţii, minerii nu au sapă şi lopată, energeticienii nu au cui vinde energia scumpă, dar vine o nouă campanie electorală şi din nou magaziile unităţilor vor fi umplute… cu promisiuni.

Ramona ROŞULESCU

Comenteaza

Comenteaza