Petrileanca RAMONA ROSULESCU / Complexul Energetic Hunedoara, ”mortul viu” pe care nu îl decuplează niciun Guvern de la aparate

420

Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia sunt ”doi elefanți hămesiți” plimbați de toate Guvernele prin drafturi de strategii energetice naționale. Coloșii sunt menținuți economic în viață ”de aparate”, însă niciun Guvern nu/și asumă nici salvarea lor, nici îngroparea lor.

miner

Două tentacule ale corupției, specifice activității din minerit și energie, au prins de ani de zile activitatea energetică din județul Hunedoara, situațiile fiind similare atât pentru mineri, cât și pentru energeticienii care lucrează în cele două termocentrale, Paroșeni și Mintia.

Pe de o parte, sufinanțarea exploatării resursei naționale, cu caracter de resursă strategică, pentru a crea loc liber intereselor unor grupuri existente pe piața energetică, denumite generic ”băieții deștepți din energie”. Aceste interese au fost dublate de așa numite ”mișcări spontane de protest” care ascundeau în spatele unor nevoi materiale ale angajaților alte interese: schimbări pe criterii politice ale conducerii, ascunderea unor fapte ilegale sau dimpotrivă facilitarea săvârșirii unor fapte de natură economică sau socială planificate de grupurile care coordonau din umbră. De cele mai multe ori aceste grupuri lucrează prin factorul politic, cea mai mare parte a liderilor de sindicat din Valea Jiului fiind membri ai unor formațiuni politice.

Grevele din minerit au produs întotdeauna pagube societăţii huilei, însă de cele mai multe ori acestea au fost tolerate tacit de acţionarul majoritar – statul român. Orele nelucrate, cele care au generat neasigurarea planului de cărbune prognozat, au fost teoretic recuperate în zilele de sâmbătă, însă randamentul, eficienţa în câmpul muncii, a fost întotdeauna sub normele atinse în zilele lucrătoare.

Particularitățile  activității miniere de subteran sunt unele care nu pot fi comparate cu cele din sectorul de producție în condiții normale. În zilele în care minerii decid stoparea activităţii, locurile de muncă din Valea Jiului nu pot fi închise cu lacătul, în subteran fiind asigurată funcţionarea continuă a fluxului din subteran, care presupune parte electrică, asigurarea aerajului în locurile de muncă astfel încât securitatea acestora să nu fie periclitată.

Ultimele mișcări de protest care au culminat cu oprirea totală a activității, pentru trei zile, la mina Lupeni din Valea Jiului au atras după sine pagube considerabile despre care specialiștii vorbesc ”doar în barbă”, iar liderii minerilor le ascund deliberat pentru că ei sunt cei care stau, în realitate, în umbra mișcărilor.

Începutul de an 2017 a fost unul ”fierbinte” pentru mineritul din Valea Jiului, minerii de la Lupeni oprind total activitatea de producție. În mijlocul iernii, în singura perioadă din an în care energia produsă pe bază de cărbune are loc pe piața energetică, societatea huilei a fost pusă – de această dată de angajații săi – în situația de a lucra ”cu sabia crizei energetice deasupra capului”, România chinuindu-se să producă 10.000 MWh, cantitate record pentru perioada post-decembristă.

Estimările specialiștilor indică o diminuare a cantităților de cărbune extras, care ar fi trebuit să existe în stoc în această perioadă, de peste 20.000 de tone. Acest ”minus de producție” este rodul comun al opririi activității și al subfinanțării activității miniere.

Asigurarea stocurilor de cărbune nu înseamnă altceva decât siguranța Sistemului Energetic Național.

Minerii anilor 2017 nu mai sunt atât de ușor de manipulat ca cei din anul 1990, când printr-o mișcare orchestrată au ajuns în Piața Universității din București. Cu toate acestea, profilul lucrătorului din subteran este bine cunoscut de cei care studiază și pun în aplicare aceste ”programe anti-naționale”, de cele mai multe ori ortacii – chiar dacă din ce în ce mai puțini – cad în plasa manipulării.

Subfinanțarea din sistemul energetic național ucide producătorii tradiționali, cei pe care stă sistemul energetic în perioadele din an în care nu există alternativă la cărbune.

Minele din Valea Jiului au fost tăiate de la capitolul investiții de ani buni, singurele sume alocate fiind în restructurarea de personal ceea ce conducea indirect la reducerea activității. Dovadă, din 2012 până acum o unitate minieră a fost închisă (Petrila), alte două (Paroșeni și Uricani) se află în program de închidere. Guvernul României lucrează la programe pentru închiderea altor două – Lupeni și Lonea – pe piață urmând să rămână – dacă rezistă economic și tehnic – doar minele Vulcan și Livezeni (din Petroșani). Banii îngropați la propriu în închiderea minelor vor scoate la iveală cu siguranță un alt mod de ”subminare a economiei naționale”.

Revenind la subfinanțare, aceasta se observă cu ochiul liber prin stoparea tuturor lucrările de pregătire a unor noi locuri de muncă la mina Livezeni. Fără echipamentul necesar, abatajele (locurile de producție –n.r.) nu pot fi echipate. În acest mod, poate fi calculată o pierdere de  circa 7000 de tone de cărbune, doar în lunile noiembrie și decembrie. Cel mai grav lucru îl reprezintă însă faptul că oprirea acestor lucrări de pregătire va pune mina Livezeni în imposibilitatea asigurării cantităților de cărbune planificate în anul 2017 și 2018, aceste întârzieri simțindu-se acut în iarna care urmează.

carbune

Mina Livezeni nu este singura cu probleme de subfinanțare.
La mina Lonea, oprirea abatajelor frontale din cauza lipsei plasei de sârmă și a lemnului, necesare activității de producție, a generat o  pierdere de alte peste 7.000 de tone. Astfel de lipsuri de aprovizionare forțează ”schimbarea programului de lucru” și adaptarea din mers la condițiile existente. Lipsa de adaptabilitate a sindicatelor la noul program de lucru impus de condițiile existente, neadaptabilitate rămasă nesancționată de conducerea Complexului Energetic Hunedoara, a ”ridicat dig” în fața altor circa 20.000 de tone de cărbune, rămase abandonate și neexploatabile, 2000 dintre acestea putând fi exploatate doar în luna decembrie.

Pierderile de producție generate efectiv la mina Lupeni (mina la care minerii au oprit activitatea), la începutul lunii ianuarie, se ridică la aproximativ 3.000 de tone. Nici acestea nu mai pot fi recuperate.
Într-un tablou economic complet, aceste disfuncționalități, sabotaje, nerealizări de plan, neasigurarea confortului de stabilitate și siguranță a pieței de energie arată clar cum poate fi realizată ”facil și în liniște” subminarea economiei naționale.

Părtași la această situație par deopotrivă instituțiile statului care permit aceste situații, liderii de sindicat care concură la realizarea acestor situații, dar si lipsa de fermitate și autoritate a conducerilor executive ale Complexului Energetic Hunedoara care aflându-se sub tutelă politică nu pot urmări firul economic al societății, ci doar menținerea perioadelor de ”pace socială” care nu deranjează cu nimic mediul politic care, efemer, are în ”grijă” societatea subordonată Minsiterului Energiei.

Într-o situație normală, dacă cei din conducerea CEH vor depune plângere pentru faptele de indisciplină care generează prejudicii societății, minerii ar putea plăti daunele cuvenite.

O astfel de situație a fost întâlnită în Valea Jiului doar în anul 1999, când în data de 9 martie, societatea huilei de atunci – Compania Națională a Huilei a acționat în instanță Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului, solicitând obligarea sindicatelor la plata sumei de 33,6 miliarde de lei (vechi – n.r.), sumă ce reprezenta pagubele înregistrate pe parcursul grevei generale din perioada 4-22 ianuarie 1999.

În replică, atunci Liga Sindicatelor Miniere a susținut că în perioada grevei generale Compania Huilei nu a fost prejudiciată cu nimic, ci dimpotrivă, a avut de câștigat, economisind peste 14 miliarde de lei vechi, prin nevirarea la buget a subvențiilor pentru cărbunele neextras.

mine

Expertizele efectuate au scos însă la iveală alte costuri. Tribunalul Județean Hunedoara a hotărât că Liga Sindicatelor Miniere trebuie să plătească despăgubiri de 12,26 miliarde de lei vechi plus 63 de milioane cheltuieli de judecată.

Fostul director general al CEH, Emil Floruț, s-a adresat organelor statului semnalând ”fapte care au împiedicat” societatea să funcționeze în parametri normali, piedici care au creat prejudicii însemnate.

”La CEH se poate face treabă numai ca cineva să vrea. E o întreagă istorie. Există interese multiple și de aceea lucrurile arată așa. Eu am făcut plângere la DNA, să o caute să o găsească, împotriva celor care nu au acordat banii din ajutorul de salvare aprobat de UE, de Guvern, de președintele României după ce hotărârea a devenit lege. Fără acei bani, vreo 64 de milioane de lei,  nu au putut fi cumpărate certificatele de carbon din cauza cărora s-a produs un prejudiciu de aproape 700 de milioane de lei. Să caute cei de la DNA  cine s-a opus ajungerii banilor la CEH”, spunea, la sfârșitul anului trecut, Emil Floruţ.

Necumpărarea certificatelor de care vorbește Floruț a adus CEH amenzi de la Administrația Fondului pentru Mediu care a ”îngropat și mai adânc” societatea energetică hunedoreană. Cuantumul acestora este de peste 1,1 milioane de lei.

CEH este societatea cu acționar majoritar – statul român – pe care Justiția din România a scos-o de două ori din insolvență în urma unor bâlbe juridice, recunoscute de o instanță de la Curtea de Apel Alba Iulia. Incompatibilitatea unui judecător a aruncat CEH pe malul haosului funcțional, situația de natură juridică realizând deopotrivă instabilitate economic, blocarea tututor contractelor prin care se asigura efectuarea activității, dar și un disconfort mental al angajaților care nu mai înțeleg ce le aduce ziua de mâine.

Ramona ROȘULESCU

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza