Conducerea CEH cere pensionarea nemultumitilor

317

Directorul minei Lonea a fost schimbat si în locul sãu a venit un specialist de la mina Livezeni, iar decizia i-a nemultumit pe trei dintre sefii de la Lonea.

Potrivit directorului general al CEH, Mihael Melczer, decizia a fost luatã din cauzã cã minerii de aici nu au fãcut planul, desi le-a dat materialele necesare. Si pentru cã cei trei sunt acum în foaie de boalã, nemultumiti de noua conducere, le cere personal sã plece la pensie.

„Am decis sã fac aceastã schimbare, pentru cã mina Lonea mergea foarte prost. Acesta a fost motivul pentru care Duma, Hurez si Rãscolean, trei dintre sefii de aceastã minã, si-au luat foi de boalã. Vreau doar sã îi anunt cã îi astept sã îsi facã dosarele de pensie, pentru cã unul are din 2012, celãlalt din 2014 si ultimul din 2015, conditii de pensionare. Foaia de boalã nu este o solutie”, a precizat Mihael Melczer, director general al CEH.

Conducerea CEH l-a adus la mina Lonea pe Samuel Dioane, în functia de director, iar la Livezeni, locul lui Dioane a fost luat de Mihai Stoicescu. Fostul director Rogobete de la Lonea a fost pus pe functia de inginer sef productie si a rãmas tot la mina Lonea.În fapt, decizia conducerii a fost luatã pe motiv cã minerii de aici aveau preconizatã o productie de 400 de tone pe zi si asta, dupã ce au diminuat planul initial, iar pe poarta minei ieseau zilnic 250, 182, ori maxim 308 tone de huilã.Mai mult, aceste schimbãri, dupã cum spune Mihael Melczer, vor continua si la alte unitãti miniere.

Diana Mitrache

http://cronicavj.ro

Comenteaza

Comenteaza