Consilierii locali petrileni / Au aprobat bursele pentru elevi

243
In cadrul şedinţei de Consiliu Local Petrila, desfăşurată miercuri, 12 martie, pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul care viza „aprobarea numărului de burse şi a cuantumului unei burse pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat”. 
Consiliul local a aprobat în unanimitate 300 de burse de ajutor social pentru semestrul al doilea, în cuantum de 60 lei/elev/lună. Tot în aceeaşi hotărâre este prevăzut că 67 de elevi vor beneficia de burse de merit în cuantum de 80 lei pe lună. În această categorie intră elevii care au încheiat semestrul I cu media generală de peste 9,90 (inclusiv această medie). Interesant este faptul că la articolul 3 al hotărârii, dintr-o greşeală de tipar sau o mică neglijenţă birocratică, nu este trecut şi numărul exact al elevilor care beneficiază de burse de performanţă, care din acest an sunt în cuantum de 120 lei/elev. Rămâne de văzut care va fi acesta.
de Corneliu BRAN

Comenteaza

Comenteaza