Controale pe linie preventivă și disciplinară la nivelul Complexului Energetic Hunedoara

219

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a dispus o serie de controale la unitățile miniere, liderii de sindicat susținând că acestea reprezintă presiuni asupra angajaților.

 

Liderul de sindicat de la mina Lonea, Vasile Păduraru, susține că salariații sunt supuși presiunilor de către conducerea CEH.

”Încep anchete peste anchete, amenințări de genul nemotivatelor”, a spus, miercuri, Vasile Păduraru.

De partea cealaltă, conducerea CEH afirmă că liderii de sindicat trebuie să dea, mai mult decât oricând, dovadă de rațiune.

”La nivelul tuturor sucursalelor se efectuează, pe bază de dispoziție, controale care au caracter de prevenție și  bineînțeles de depistare al deficiențelor sau abaterilor de la disciplină, acest demers fiind interpretat de unii lideri de sindicat și denaturat pentru a-și crea imagine de apărători. Cine spune altceva și îndeamnă salariații la ilegalități nu face altceva decât să grăbească falimentul CEH. Liderii de sindicat trebuie să dea dovadă mai mult decât oricând de rațiune și să nu mintă membrii pe care-i reprezintă, comunicându-le informațiile pe care le primesc de la conducerea societății”, a declarat, miercuri, pentru Gazeta de Dimineață, Petre Nica, directorul general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara.

De menționat, că în urmă cu câteva zile, un schimb întreg de la mina Lonea nu s-a prezentat la serviciu. Sindicaliștii susțin că aceștia depuseseră cereri pentru liber, însă informația era contrazisă de reprezentanți ai unității miniere.

Vasile Păduraru susține că la mina Lonea nu există pontaje fictive.

”Nu există la mina Lonea muncitori care să nu aibă acoperiere. A, dacă șeful de sector vrea să-i arate minerului, că eu sunt șef și nu-ți aprob cererea, evident că îl poți acuza pe miner că e nemotivat. De unde știți că trag chiulul? Improvizează tot în mină. Minerii nu mai au pe ce pune mâna, asta însemnă chiul?”, a mai spus Păduraru.

În septembrie anul curent, liderul de la mina Lonea, afirma însă că la unitatea minieră există bolnavi închipuiți.

”Nu le spun eu oamenilor să stea în foaie de boală. Sunt mulți în foaie de boală, e adevărat. Ca oameni la producție suntem prezenți jumătate la șut. Restul sunt bolnavi, bolnavi închipuiți, e și programul de restructurare și unii fug de acest program, mai ales cei 59 care nu sunt de acord. Mai sunt concediile de odihnă. Ar cam trebui ca încet-încet, lumea să vină la șut”, spunea Păduraru la începutul lunii septembrie.

La începutul lunii septembrie,  11,8 la sută din personalul minei Lonea se afla în concediu medical.

Pontajele fictive reprezintă un alt subiect tabu despre care nimeni nu vrea să vorbească.

 

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza