Autor:Redactia

Sâmbătă, 31 Martie, tinerii din partidul lui Băsescu s-au reunit într-o ședință a Colegiului Național al Organizației de Tineret a PMP.

Se pare că tineretul PMP are planuri serioase pentru viitor și sunt mai hotărâți ca niciodată să-și asume schimbări radicale care să contribuie considerabil la înbunătățirea viitorului pentru tinerii din România.

Contactat de redacția noastră, Președintele Organizației de Tineret PMP București, Cosmin Constantinescu a precizat:

“ A fost o ședință cum, personal, mi-aș dori să văd și în cadrul instituților decidente din România, cu păreri atât pro cât și contra, cu vot democratic, cu argumente dintre cele mai relevante și solide de ambele părți, cu discuții constructive dar și cu o atmosferă prietenească în spiritul cu care tinerii populari au obișnuit deja spațiul public”.

Tinerii popularii își cer drepturile din partea statului și solicită autorităților competente să respecte legea și să aloce bani pentru activități cu tinerii din România, se mai arată în comunicatul de presă transmis de către PMP.

Iată conținutul integral al comunicatului de presă:

“Comunicat de presa: Tinerii Populari cer respectarea Legii Tinerilor de către autorităţile publice locale. Reuniţi în şedinţa Colegiului Naţional al Organizaţiei de Tineret a PMP, tinerii populari trag un semnal de alarmă cu privire la nerespectarea art. 28 din Legea Tinerilor nr. 350/2006 care stabileşte obligaţia consiliilor judeţene şi consiliilor locale din municipiile reşedinţă de judeţ de a institui un fond destinat activităţilor de tineret.

De asemenea, reamintim consiliilor locale, altele decât cele menţionate mai sus, că pot constitui şi ele acest fond, conform Legii nr. 266/2017.

Tinerii populari conştientizează importanţa sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire, motiv pentru care vor lansa campania Tinerii Populari fac #Reunirea, prin care îşi propun să promoveze părerea tinerilor din România şi Republica Moldova referitoare la procesul de unire, în colaborare cu colegii din Organizaţia de Tineret a Partidului Unităţii Naţionale.

Membrii OT PMP nu au uitat nici de pregătirea anului 2019, în care România deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi în care au loc alegeri pentru Parlamentul European.

Cu sprijinul europarlamentarului PMP, Siegfried Mureşan, vom lansa o listă de priorităţi ale tinerilor din România în context european, în urma consultării membrilor şi simpatizanţilor noştri tineri.

În cadrul acestei şedinţe, tinerii populari au decis calendarul de activităţi pe anul 2018, precum şi calendarul alegerilor interne cu termen limită până la sfârşitul lunii mai.

De asemenea, au decis convocarea Congresului Extraordinar al Organizaţiei de Tineret pe 2 iunie 2018. 31.03.2018 Biroul de Presă al PMP”

Comenteaza

Comenteaza