
Iată-ne ajunși la ultima treaptă a urcușului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în față: Săptămâna Patimilor sau Săptămâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune și dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate și măreție în acelasi timp, de tristete, dar și de bucurie, de pocăință, dar și de nădejde.
Fiecare zi a Săptămânii Mari are un înțeles și un mesaj foarte clar și adânc: “Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăși cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morții și afară de Împărăție să te încui; ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
Primele trei zile se numesc mari și sfinte pentru că reamintesc despre sensul Paștelui, sfârșitului vieții omului pe pământ și mântuirea lui, precum și despre realitățile celei de-a doua veniri a Domnului, învierea morților, judecata universală, cer nou și pământ nou, viața veșnică.
Joia Cinei celei de Taină
A patra zi, joi, marchează cea din urmă Cină a Domnului cu ucenicii Săi și trădarea lui Iuda. Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Și-a dezbrăcat hainele și El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți:
“Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însuși pildă. La sfârsitul mesei aduce vorbă și despre vânzarea Lui. După puțin timp, luând pâinea a zis: “Luați mâncați”; la fel și paharul, zicând: “Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) și S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44).
Iuda cunoștea locul și, luând câțiva soldați, a venit să-L prindă. A fost prins și dus la Ana, la Caiafa și, în cele din urmă, la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaște. Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.
Vinerea Patimilor
A cincea zi, vineri, numită si “Paștile Crucii”, este cu adevărat începutul Paștelui (Trecere). În această zi, se pomenesc sfintele, mântuitoarele și înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.
Biserica numește Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însăși; mântuitoare – pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoșătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoșător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.
În seara de Vinerea Mare săvârsim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
“În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și s-au spăimântat oștirile îngerești, smerirea Ta cea multă preamărind”.
Sâmbăta Mare
În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viată vesnică. Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat și dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Și-a dat și propriul Său sânge, preț de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit și despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înțelesul unei putreziri a trupului.
“Să tacă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur și nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor. Și merg înaintea lui cetele îngerești cu toată căpetenia și puterea, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, fețele acoperindu-și și cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”.
Preot Sabin Vodă