În estul Văii Jiului cel mai mare deranj este la Petrila. A început amenajarea drumului de centură al localității, investiție realizată din banii SÎMVJ. Dar nici primăria nu stă, din contră, se lucrează mult.

Parcul I.D. Sîrbu din Cartierul Al. Sahia va avea o înfățișare nouă. Nu mai este suficientă tăierea ierbii și amplasarea a două, trei jocuri. Se reamenajează perimetrul  parcului prin realizarea de alei pavate. Aleile sunt amenajate cu dale, așa cum s-a întâmplat și pe alte spații verzi, se vor instala bănci, felinare nocturne. ”Vom  face și acest parc al orașului Petrila lucrări de amenajare,  la fel ca și în celelalte deja finalizate, pentru ca aspectul să fie mai primitor”, explică primarul Vasile Jurca.

În același timp se continuă lucrările de consolidare și refacere maluri canalul Ludului, se realizează lucrări de decolmatare denisipator, urmând apoi și asfaltarea străzii Lunca.

Startul în noul an școlar este foarte aproape, așadar muncitorii trebuie să îi dea zor cu lucrările de reamenajare a platoului la Școala nr 2 din zona Lonea. Curtea școlii era până acum de pământ, curățată periodic de bălării. Acum va avea un platou dalat. Copiii nu se vor mai uda la picioare la fiecare ploaie, noroiul și nisipul nu vor mai fi cărate în clase.

În utlima perioadă Primăria Petrila a chiziționat pentru trasarea marcajelor rutiere vopsele și diluanti pentru marcaje în valoare de 1848 lei. Au fost achiziționate materiale reparații și construcții pentru rezolvarea deficiențelor la școli în valoare de 3883 lei.

În plus, primăria a amenajat unul dintre apartamentele pe care le are în proprietate, pe strada Rebublicii, bl. 103A. Apartamentul 36 are centrală termică nouă. Montajul, proiectul au fost incluse în prețul de  5461 lei.

 

Sursa:

Comenteaza

Comenteaza