
Avem o veste bună pentru profesorii și elevii din mai multe unități de învățământ din județul Hunedoara și sperăm să ne ajutați să o răspândim.
Pentru că datele furnizate de Institutul Național de Statistică arătau că Hunedoara se află în top 5 județe cu cea mai mare rată a abandonului școlar, asociația Ateliere Fără Frontiere a propus în competiția de proiecte Teimplici.ro, ediția 2018, un program prin care să încerce să scadă rata abandonului școlar de aici cu ajutorul donațiilor de calculatoare care ar putea oferi elevilor acces la mai multe resurse de învățare și care ar putea face întregul proces educațional mult mai atractiv pentru tinerii și copiii provenind din medii defavorizate.
Programul propus de asociație a fost desemnat printre cele 3 câștigătoare ale competiției, astfel că Ateliere Fără Frontiere a primit finanțarea de care avea nevoie pentru a putea pregăti 150 de calculatoare pentru a fi donate unităților de învățământ din județul Hunedoara.
Astăzi ne bucurăm să anunțăm lansarea programului Dăm un Byte de Ajutor (împotriva abandonului școlar) în județul Hunedoara și v-am fi recunoascători dacă ne-ați putea ajuta cu preluarea acestei vești, care sperăm să încurajeze mai multe organizații non-profit și companii să se implice în sprijinirea unor astfel de inițiative la nivelul județului Hunedoara.
Vă atașăm comunicatul de presă care conține toate informațiile despre program și lista unităților de învățământ care vor beneficia de cele 150 de calculatoare.

