DISTRIBUIȚI

Zece consilieri din localitatea hunedoreană Petrila au absentat, luni, de la ședința de consiliu local. Primul punct al ordinii de zi era vacantarea locului consilierului Daniela Vișănescu, exclusă din PNL în urmă cu câteva luni.

Cinci consilieri PSD, doi de la PPDD, unul de la UNPR, unul PC și Daniela Vișănescu nu au participat la întâlnirea programată pentru această zi. În sală au fost prezenți doar consilierii PDL (4), PPDD (1), PNL (2) și PC (2).

Edilul din Petrila mărturisește că este dezamăgit de atitudinea colegilor săi, care au absentat din cauza orgoliilor politice.

„Eu am convocat în calitate de primar, reprezentanții Consiliului Local Petrila pentru a susține ședința ordinară de consiliu și pentru a dezbate proiecte ce au in vedere probleme ale comunității. S-au prezentat la ședință doar nouă consilieri, iar 10 nu s-au prezentat, dintre aceștia au fost și care au lipsit motivat, dar majoritatea au făcut-o cu rea-credință și din orgoliu politic. Am avut pe ordinea de zi șapte proiecte care vizau în special problemele comunității și cred că se puteau deplasa să discutăm despre ele. Nu au mai fost situații de acest gen în utimele două luni, consilierii noștri fiind implicați în activitatea comunității, participând și la două-trei ședințe pe zi”, a declarat, pentru GDD, Ilie Păducel, primarul orașului Petrila.

Reprezentanții Primăriei spun că Daniela Vișănescu poate fi exclusă din Consiliul Local Petrila doar într-o ședință ordinară de consiliu. Dacă la următoarea ședință de consiliu ordinară ce va avea loc în luna august nu se va decide soarta consilierei, Consiliul Local Petrila s-ar putea dizolva.

Iulia BĂLUȘĂ

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza