DISTRIBUIȚI
de Corneliu BRAN

O zonă de blocuri de locuinţă de pe strada Minei, cu alei execrabile şi lipsită total de parcări amenajate, reintră în normalitate graţie lucrărilor finanţate de la bugetul local de către primărie!

Unul dintre aspectele mai puţin plăcute ale Petrilei e pe cale să se rezolve. Dacă vă amintiţi, în toamna trecută mergeam alături de primarul localităţii într-o zonă a cartierului de pe strada Minei, din zona blocurilor 23, 23 A şi altele, unde oamenii se plângeau că acolo nu s-a intervenit şi că aleile dintre blocuri arată ca „vai mama lor”, să nu mai vorbim de trotuare şi de lipsa locurilor de parcare amenajate. Vineri, 8 septembrie, după acţiunea de la primărie, Vasile Jurca mi-a spus că doreşte „să mergem undeva” dacă am puţin timp. „Dacă e vorba de oraş, fireşte, ne facem timp întotdeauna”. Zis şi făcut. Am plecat împreună spre o destinaţie necunoscută mie. Ajunşi înspre strada Minei şi văzând în zonă o parcare asfaltată plus alei care sunt în lucru mi-am dat seama despre ce vrea primarul să-mi arate. „V-am promis că peste un an situaţia de aici se va schimba. Iată că n-am vorbit aiurea”, mi-a spus Vasile Jurca după ce ne-am dat jos din maşină. „Ştiam că alocaţi bani pentru lucrările astea din câteva şedinţe de consiliu local, deci nu e o surpriză. Dar, într-adevăr, a fost bine că v-aţi gândit să venim aici, că se confirmă ce era scris pe hârtiile din proiectele dezbătute”, i-am răspuns.
Împreună am luat la pas toată zona unde se desfăşoară diferite lucrări, fie de amenajare a unei noi parcări, spaţioase, unde vor putea fi parcate în jur de 40 de maşini după cum ne-a spus primarul şi şeful echipei de muncitori de la firma Drupo, un anume domn Ceuţă, fie la aleile dintre cele 5-6 blocuri din zonă.
„Lucrăm la o parcare din faţa bateriei de garaje. Vizavi amenajăm un scuar de zonă verde, iar dincolo, pe unde aţi venit, aleile dintre blocuri. În paralel executăm şi câteva trotuare. După cum vedeţi, la alei am terminat bordurarea, apoi vom veni cu asfaltul şi cilindrarea. La parcare merge mai anevoios puţin deoarece trebuie să săpăm ca să aducem zona ce va fi amenajată la acelaşi nivel. Apoi punem pietriş şi nivelăm, după care urmează procesul de asfaltare. Eu zic că în maxim două săptămâni terminăm aici tot ce mai avem. Sunt lucrări frumoase dacă ţinem cont că sunt vreo 300 de metri de alei şi trotuare şi o parcare în lungime de câteva zeci de metri pe 8,5 lăţime, o zonă unde noroiul şi deranjul erau într-adevăr la ele acasă. Sper ca locatarii din zonă să fie mulţumiţi la final, ca şi administraţia locală de altfel”, ne-a mai spus şeful de echipă de la Drupo.
De la Vasile Jurca am aflat şi cât vor costa lucrările, plus alte amănunte: „Această zonă este cuprinsă pentru finanţare pe PNDL, dar unele dintre lucrări, cum sunt parcările şi aleile sau unele trotuare, sunt finanţate de la bugetul local deoarece nu sunt eligibile pentru acest program naţional. Aceasta fiind parcare e finanţată de la bugetul local. În total am alocat de la bugetul local 25 de miliarde lei vechi pentru proiectul acesta, cu totul, proiectul fiind undeva peste 53 de miliarde lei vechi, din care vreo 40 de miliarde de lei vechi vin de la Ministerul Dezvoltării. Din suma alocată de 25 de miliarde de la primărie – că nu ştiam atunci de PNDL -, am scăpat, dacă pot spune aşa, doar cu vreo 13 miliarde de lei alocate din câte ne-am propus la început de an, sumă prevăzută în bugetul local din acest an, cum s-ar zice am economisit în mod practic vreo 12 miliarde de lei vechi, bani pe care-i vom putea folosi eventual la susţinerea altor proiecte de lucrări legate de oraş”.

Comenteaza

Comenteaza