De ieri, / Cabinetul stomatologic şcolar din Petrila a fost „dotat” cu medic

359
de Corneliu BRAN
Concursul pentru ocuparea postului de medic stomatolog la cabinetul de stomatologie şcolară de la Şcoala Gimnazială nr.5 din Cartierul 8 Martie a avut loc ieri, 6 noiembrie. Chiar dacă n-a fost îmbulzeală mare la concurs, cabinetul şi-a găsit, totuşi, medicul stomatolog de care avea nevoie. Astfel că peste câteva zile elevii vor avea acces la un dentist al lor.
„Astăzi am avut concursul pentru medicul stomatolog. Comisia a fost formată din cinci medici, doi medici stomatologi din Valea Jiului, un reprezentant din cadrul DSP Hunedoara, un alt reprezentant din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi şi un reprezentant al Spitalului de Urgenţă Petroşani. Am avut la concurs un singur candidat, o doamnă medic stomatolog din Bucureşti, care a luat examenul. Aceasta înseamnă că în momentul de faţă cabinetul stoma­tologic şcolar are şi medic şi asistentă, iar în perioada imediat următoare vom da drumul cabinetului. El va funcţiona 8 ore pe zi, de luni-vineri”, ne-a declarat Susana Heljiu, directorul SPLAS Petrila. Pentru celălalt cabinet medical şcolar, cel de medicină generală, amenajat în vară de admi­nistraţia locală la liceu, nu au existat înscrişi la concursul pe post. Dar s-a găsit o soluţie şi aici, după cum ne-a declarat directorul SPLAS Petrila: „N-am avut medici înscrişi la concurs, însă se va colabora cu medici de familie de pe raza oraşului Petrila, care lucrează şi la Centrul de Permanenţă. Patru medici vor avea contract individual de muncă şi vor veni la cabinetul medical şcolar, trei dintre dumnealor câte două ore pe zi, iar un al patrulea – o oră pe zi. Astfel, vom acoperi zilnic, în intervalul luni-vineri, câte 7 ore. Probabil că cei patru medici se vor împărţi pe şcoli, astfel că fiecare elev dintr-o şcoală va avea medicul respectiv”.

 

Comenteaza

Comenteaza