Deciziile proaste care au dus la moarte a doi copii în munţii Retezat / Atunci când nu este luat în serios, muntele se poate transforma în călău

714
de Alina PIPAN
Retezatul a oprit pe crestele sale sâmbătă, 22 aprilie, sufletele a doi copii de 13 şi 14 ani. Aceştia au decedat după producerea unei avalanşe, care a prins sub ea 7 oameni, 4 adulţi şi 3 copii, din care doar 5 au mai scăpat cu viaţă.
Cei 7 făceau parte dintr-un grup de 58 de persoane ajunse la munte în excursie. Din păcate, au plecat în excursie la munte ca într-o promenadă în parc. Au luat cele mai proaste decizii şi au ales să ia muntele la pas, neinformaţi, şi inconştienţi.
Cei prinşi de avalanşă se aventuraseră pe un traseu de vară, traseu care este interzis a fi parcurs iarna. Dar cel mai probabil, nu cunoşteau semnele traseelor, sau dacă le cunoşteau, le-au ignorat. De asemenea, adulţii nu au făcut analogii de bun-simţ vizavi de activitatea meteo din ultimele 48 de ore. Zăpada de la munte a fost una proaspătă, aşternută într-o perioadă de primăvară calendaristică, care favorizează topirea rapidă, deci avalanşele. Oricine ştie că ninsoarea sau „zăpada mieilor” nu are viaţă lungă, deci că nu este ca cea de iarnă, cu aderenţă. Turiştii au ignorat acest lucru.
Mai mult, nu s-au informat asupra condiţiilor şi avertizărilor meteo din timp. La munte orice proces meteorologic se poate transforma în capcană, ceaţa, vântul, ploaia, ninsoarea abundentă pot fi fatale la munte. Salvamont Hunedoara emisese o avertizare de avalanşă de gradul 4 spre 5, deci de grad maxim. Dacă ar fi anunţat Salvamontul Uricani, jandarmeria montană, sau orice altă structură de intenţia lor de a lua muntele la pas ar fi aflat că este rost de avalanşă, şi poate nu ar fi plecat pe munte. Dar turiştii ignoră aproape în toate cazurile aceste aspecte absolut importante.
La ora 14:25, un apel la Numărul Unic de Urgenţă 112 a anunţat un accident în zona montană, în Munţii Retezat. Un grup de 7 persoane a fost surprins de o avalanşă în zona Vf. Peleaga, dintre care 3 copii, 4 adulţi.
La scurt timp după producerea evenimentului, prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, a activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei format din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Serviciului Judeţean Salvamont.
Din primele informaţii obţinute de la echipele Salvamont, care au ajuns spre locul indicat de către apelant, 5 persoane fuseseră rănite în avalanşă. Echipajul plecat în întâmpinarea lor au recuperat turiştii răniţi şi i-au coborât în siguranţă spre Refugiul „Genţiana”. Cei 2 copii, în vârstă de 13 ani, respectiv 14 ani, au rămas la locul producerii accidentului, echipele de intervenţie urmând să se deplaseze spre aceştia a doua zi, duminică, decesul acestora putând fi confirmat oficial doar de către o persoană autorizată.
În cel mai scurt timp, s-au deplasat la locul evenimentului 17 salvamontişti din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara, 11 jandarmi montani din cadrul IJJ Hunedoara, 6 poliţişti din cadrul IPJ Hunedoara, iar de la ISU Hunedoara, 1 ofiţer, 9 subofiţeri şi 2 autospeciale, una fiind pentru transport victime multiple.
De asemenea, au fost alertate elicopterele SMURD de la Bucureşti, Târgu Mureş şi Craiova, iar în funcţie de informaţiile obţinute de la locul evenimentului şi a condiţiilor meteorologice, urma să se decidă dacă se impune intervenţia elicopterului.
Toţi cei 56 de turişti coordonaţi de către echipele de salvatori au ajuns în siguranţă la Refugiul „Genţiana”, cele 5 persoane rănite în accidentul de avalanşă fiind coborâte de către echipele de salvatori către zona Cârnic, pentru a fi preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Ceilalţi 51 de turişti, toţi adulţi, au luat decizia să rămână peste noapte la refugiul Genţiana, neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Comenteaza

Comenteaza