DISTRIBUIȚI
Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Mihael Melczer, susține că ar plafona accesul pe piață al producătorilor de energie verde care în opinia lui aduc instabilitate sistemului energetic național și distrug mineritul.
” Tare mi-e teamă că trec momentele de iarnă, vine primăvara și atunci o să prospere eolianul. I-aș limita cu toată energia asta verde. Eu, Mihael Melczer aș cere acum pentru că eolianul și fotovoltaicul, principalele surse de energie verde furnizează atât de mare instabilitate sistemului energetic național, plafonarea pe întregul an a producției lor, eliminarea posibilității de a activa în piață doar după voia lor. Le-aș limita cantitatea maximă de energie la procente care să se exprime cu o cifră, așa cum este acum”, a declarat, luni, pentru Gazeta de Dimineață, Mihael Melczer, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.
Potrivit sursei citate, dacă producătorii de energie verde nu pot să-și atingă plafonul, atunci pot cumpăra energie de la producătorii pe bază de cărbune.
”Adică, dacă iarna când e mai greu tu, eolian, dai 1,29 la sută, te rog frumos ca vara să nu-mi dai 20 sau 25 la sută, să îmi dai undeva, tot anul, la 5 la sută, iar dacă nu poți, ia de la noi (producătorii pe cărbune-n.r.). Cam așa văd eu”, a mai spus Melczer.
Directorul general al CEH mai spune că România își permite să închidă mineritul în condițiile în care găsește o sursă de energie „liniară 24 de ore din 24”.
” Toată lumea vorbește de energie verde și distruge cărbunele. Ce punem în locul cărbunelui că se vede că toate energiile astea verzi sunt instabile. Dacă am găsi o sursă liniară, 24 de ore din 24 cum e cărbunele, da, OK, închidem și mineritul, dar până atunci, negăsind-o ce facem?”, a completat Melczer.
Conform directorului general al CEH, de circa două luni cărbunele este ”în lead”. Mai mult, Mihael Melczer susține că luni, spre exemplu, capacitățile de producere a energiei electrice se aflau pe ultimele locuri, eolianul cu 1,3 la sută ocupând penultimul loc și biomasa, cu 0,6 la sută, pe ultima poziție.
 
Mihaela MIHAI
foto: energie live
https://gddhd.ro

Comenteaza

Comenteaza