
de Alina PIPAN
Doi bărbaţi din Petrila, de 25 şi 35 de ani, au gândit că fac o afacere bună dacă iau o combină frigorifică, ce părea abandonată, şi o vând. Combina frigorifică poposea de câteva luni la parterul unui bloc. Proprietarul o scosese afară cu intenţia de a o depozita la o altă adresă, dar acest lucru nu s-a întâmplat curând.
Combina a fost scoasă pe casa scării în luna octombrie 2016. La începutul lunii mai, în data de 4, proprietarul a observat că bunul lui nu mai este pe scară. A încercat să vadă ce s-a întâmplat cu ea, iar ieri a sunat Poliţia oraşului Petrila şi a sesizat faptul că i-a fost furată.
În urma sesizării, o patrulă de ordine publică s-a deplasat la faţa locului, unde parte vătămată a relatat cele întâmplate şi a precizat că aparatura era în stare de funcţionare.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele ce au sustras respectivul bun, care au recunoscut faptul că, în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, au valorificat combina frigorifică la o firmă de colectare a deșeurilor electrocasnice, primind în schimbul acesteia 3 bonuri valorice, în valoare de 10 lei fiecare.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de
furt.
