

Doi dintre primarii de oraşe mici din Valea Jiului, Dănuţ Buhăescu – primarul Uricaniului, respectiv Nicolae Dunca – primarul Aninoasei, se gândesc deja la rectificarea bugetară din vară.
Cei doi edili ne-au spus că, din păcate, bugetele locale ale celor două primării sunt la limita-limitei şi că pentru funcţionarea normală a instituţiilor din cele două localităţi, dar şi pentru a putea pune la bătaie cota ce le revine la proiectele cu finanţare europeană sau prin PNDL, mai trebuie ca cei de la Consiliul Judeţean Hunedoara să mai aloce la rectificarea de buget nişte fonduri.
„Dacă am sta numai după taxele şi impozitele locale probabil n-am putea face mai nimic pentru oraş. Deşi gradul de colectare a acestor taxe şi impozite locale a fost anul trecut la Uricani de peste 90%, doar aceşti bani nu au cum să ajungă la investiţii. Gândiţi-vă că de câţiva ani aceste taxe şi impozite locale n-au fost mărite, în condiţiile în care impozitul pe venit a scăzut substanţial după o hotărâre luată de guvern, iar acum a dispărut şi taxa pe curte, tot după o decizie a guvernului. Taxa asta, aşa cum pare ea, mică şi neimportantă, aducea la bugetul local vreo 4 miliarde lei. Alte miliarde pierdute cu scăderea impozitului pe venit, altele pierdute că s-au închis pe rând minele… şi tot aşa, plus că au crescut salariile funcţionarilor şi trebuie şi acolo umblat, n-avem ce face, legea-i lege. Ca atare, echilibrarea de la bugetul de stat şi consiliul judeţean sunt cele două forme ce ne mai ţin în viaţă, iar pe partea de investiţii, proiectele europene şi cele prin PNDL, cu fonduri guvernamentale, că anul acesta, 2018, investiţiile de la bugetul local sunt zero. Bine, noi am prevăzut asta şi de aceea ne-am axat pe aceste proiecte cu finanţare europeană sau guvernamentală, proiecte mari, importante pentru Uricani. Este bine că există măcar şansele astea. Dar pentru a susţine aceste proiecte cu cota ce ne revine, plus pentru altele ce ţin de organizarea şi funcţionarea primăriei, avem nevoie la rectificare de minim-minimorum 23 miliarde de lei vechi”, ne-a spus Dănuţ Buhăescu.
De partea cealaltă, primarul aninosean Nicolae Dunca este conştient de faptul că dacă la rectifiicarea din vară cei de la consiliul judeţean nu ajută Aninoasa cu „miliarde bune”, atunci Aninoasa va avea parte de un final de an greu, să nu-i spunem tragic.
„Este un an foarte greu, ştiam asta şi de aceea am încercat să strângem cureaua cât de mult, axându-ne doar pe chestiunile de funcţionalitate şi pe investiţii cu finanţare guvernamentală sau prin fonduri europene. Dar şi acolo trebuie să punem cota parte financiară ce ne revine. Vom vedea cum va fi, dar dacă nu primim la rectificare măcar 12-13 miliarde lei vechi, atunci va fi foarte greu. Dar să sperăm că cei de la consiliul judeţean îşi onorează promisiunile, mai ales că ni s-a tot spus să venim cu proiecte, că asta-i calea de dezvoltare şi aşa e bine. Iată, noi venim cum s-a spus, acum aşteptăm şi sprijin”, a menţionat primarul Nicolae Dunca.
Să sperăm că mai marii judeţului n-au uitat de la mână până la gură ce le-au promis primarilor. Ar fi timpul, nu credeţi domnilor de la judeţ, să sprijiniţi mai mult şi primăriile din Vale. Că la aprobarea bugetului local, ca şi anul trecut, au văzut toţi cei din Vale cum aţi calculat, precum ciocănitoarea Woody: „una mie, una ţie, două mie, una ţie, trei mie, una ţie…”.
Comentarii articol (1 )