După şedinţa de ieri a Consiliului Local Petrila, / Crescătorii de animale pot fi liniştiţi

257

 Prefectura n-a respins pe motiv de discriminare hotărârea de la şedinţa de luna trecută!  Astfel, clauza care prevede că la licitaţie este obligatoriu ca acela care licitează păşuni să aibă domiciliu stabil în Petrila de minim cinci ani rămâne valabilă

Şedinţa ordinară de Consiliu Local Petrila desfăşurată ieri, 12 martie, a avut pe ordinea de zi mult mai puţine puncte decât de obicei, doar opt puncte şi, culmea, peste aceste puncte n-a mai fost suplimentat niciun proiect de hotărâre, aşa cum se mai întâmplă de obicei. Din contră, la cererea iniţiatorului, în persoana primarului Ilie Păducel, punctele 3 şi 4 au fost retrase de pe ordinea de zi, edilul motivând că va trimite în scris consilierilor motivele acestei retrageri. Astfel, în şedinţă au mai rămas doar cinci proiecte de hotărâre de discutat şi ultimul punct, „întrebări şi interpelări”.

Precizări pentru Buhan, crescător de animale din Frunţi
Şi totuşi şedinţa a ţinut ceva mai mult decât de obicei, deoarece în sală s-au aflat mai toţi crescătorii de animale din Frunţi, cu dl. Buhan în frunte, vreo 8 la număr, care au ajuns la şedinţă să primească un răspuns, aşa cum s-a convenit la ultima şedinţă de îndată, când consilierii locali şi juriştii le-au spus oamenilor că aşteaptă răspunsul prefecturii, susţinând că au trimis hotărârea la Deva, în forma în care a fost votată în şedinţa ordinară de luna trecută.
Cum invitaţii şi cetăţenii din sală au întotdeauna prioritate la şedinţe, aşa s-a întâmplat şi ieri. N-o să mai redăm ce s-a discutat iar în sală, dar îi atragem atenţia domnului Buhan că nu se poate ca presa să fie bună când ai nevoie de ea şi în sală să susţii apoi, după ce consilierul Preda îţi recomandă „altă dată vezi ce declari”, că tu n-ai zis aşa, că ziaristul a scris şi a dres… Dacă dl. Buhan nu mai recunoaşte că ne-a spus că cei din consiliul local doresc să treacă hotărârea modificată pe şustache, la o şedinţă întrunită rapid, şi că nici măcar n-au avut cvorum în sală, atunci îi reamintim noi ce ne-a spus la redacţie şi apoi la telefon. Noi nu numărăm oile sau ouăle, cântărim eventual cuvintele şi ideile, fiecare cu treaba lui, iar cum noi nu ne amestecăm în treaba oieritului, ar fi bine ca dl. Buhan să lase presa-n pace şi să aibă coloană când e tras la răspundere ce a zis sau ce a făcut (probabil nici la redacţie n-aţi ajuns, domnule Buhan, nu-i aşa?). Cu atât mai mult, cu cât am fost singurii care am scris de la cele două şedinţe, în virtutea adevărului şi a informării cetăţenilor. Dar se vede treaba că facerea de bine e… nu, domnule Buhan?

Hotărârea de la şedinţa trecută privind păşunile rămâne valabilă
Dar să trecem de această paranteză de mai sus, făcută doar să clarificăm lucrurile şi să „dezlegăm calul de la căruţă”, cum îi place să spună chiar d-lui Buhan, şi să vă spunem mai pe scurt ce s-a discutat.
În primul rând, surpriza a fost că de la prefectură n-a venit nimic, niciun document care să ateste că hotărârea luată de consilieri în şedinţa ordinară, care viza desprinderea celor doi munţi din acte, Plai şi Frunţi, şi introducerea clauzei de „domiciliu stabil minim cinci ani în Petrila” la licitaţia de păşuni, nu ar fi valabilă şi ar discrimina pe cei care licitează. Cum nu se ştie cine a venit cu această idee, cum că juriştii prefecturii ar fi susţinut că vor ataca hotărârea pe motiv de discriminare (în sală s-a vehiculat numele secretarului Toma Vărgatu, dar fiind absent justificările acestuia fireşte n-au venit că n-aveau cum). Unul dintre crescătorii de animale l-a sunat în timpul discuţiilor pe subprefectul judeţului, Potecă, care la Deva le-ar fi spus crescătorilor de animale din Frunţi că „de la Petrila porneşte treaba, noi n-avem nimic cu clauza de 5 ani”. Cum subprefectul a susţinut se pare aceleaşi argumente şi la telefon, cetăţeanul a spus asta cu voce tare consiliului local, cerându-i primarului Ilie Păducel să discute telefonic şi dumnealui cu subprefectul. Imediat primarul a cerut numărul de telefon şi timp de câteva minute a discutat în plen cu subprefectul la telefon. Astfel că după discuţie – nu înainte de a-l invita pe subprefect la Petrila, la o plimbare pe păşunile localităţii (spre hazul tuturor) –, Ilie Păducel i-a informat triumfător pe cetăţeni şi pe consilieri concluzia subprefectului: „Dacă n-aţi primit până acum de la noi nimic, înseamnă că hotărârea e valabilă”. Astfel rămâne bătut în cuie faptul că la licitaţie – dacă ea va avea loc – clauza de 5 ani rămâne valabilă, ceea ce va uşura mult pe crescătorii de animale autohtoni, care păşunează de mai multe generaţii pe raza Petrilei.
Spuneam de licitaţie, „dacă va mai avea ea loc”… După cum s-a discutat în sală, inclusiv după ce consilierul Temneanu şi primarul Păducel au venit cu propunerea ca în două-trei săptămâni primăria să vadă ce solicitări are din partea crescătorilor autohtoni, iar apoi, dacă vor rămâne păşuni libere să fie date eventual şi altora care vin din alte părţi, dacă va exista înţelegere între crescătorii de animale şi îşi vor păstra locurile unde au păşunat şi în trecut, s-ar putea să nu mai fie nevoie de licitaţie. Deşi, după cum spuneau cei din Frunţi, „dacă Bălănescu nu pleacă în Plai, unde-i este locul, atunci tot aici o să ne găsiţi, ba venim şi cu oile şi le lăsăm în faţa casei de cultură, că ne-am săturat de cât am umblat. Acesta încurcă toate lucrurile şi din cauza lui s-ar putea să nu fie înţelegere”. Fiind în postul mare al Paştilor, credem că ameninţările nu şi-au rostul…

Scandal din te miri ce…
Un alt moment, dar mult mai tensionat, a fost susţinut de la cetăţeanul Răduca. Când i s-a dat cuvântul, cetăţeanul s-a ridicat supărat şi pe un ton deloc prietenos a spus: „Pe data de întâi, la Căminul Cultural Cimpa am organizat şi noi o petrecere, adunarea oilor cum o numim noi, pe care o facem în fiecare an. Prima dată ni s-a spus că nu se plăteşte chiria sălii, apoi, după eveniment, ni s-a spus că se plăteşte… Ne trezim că-l trimite primăria pe dl. Mihăilă să ne spună că trebuie să plătim 2 milioane de lei. Eu nu mai înţeleg nimic. Uitaţi aici, 2 milioane… Dar de ce n-am fost anunţaţi din timp, că atunci luam şi noi la intrare măcar câteun leu, că şi aşa au venit din toată Valea Jiului. Nu e normală treaba asta, mai ales că am depus şi noi muncă la căminul ăla”. După acest discurs, cetăţeanul i-a întins banii nervos directorului Boantă, aflat pe un scaun puţin mai departe.
Totuşi, primarul Ilie Păducel a încercat să lămurească treaba, spunându-le oamenilor că există HCL nr. 15/ 2014, prin care se specifică clar că pot dispune de organizare gratuită în aceste cămine culturale săteşti doar Craii de Crăciun, cei care organizează nedeile tradiţionale şi cei care organizează activităţi ale elevilor. În rest, toată lumea plăteşte, „mai ales că aceste cămine au fost reabilitate cu fonduri provenite de la stat”.
Cum omul a fost lămurit cu un HCL, n-a mai comentat nimic. Doar consilierul Doiniţa Bălănesc a ţinut imediat să-i mustre pe cei din primărie, printr-o întrebare pusă pe un ton destul de înalt: „De ce nu le-aţi adus aminte oamenilor, înainte de eveniment, că trebuie să plătească? Dacă tot era o cerere scrisă, depusă la registratură, de ce nu le-aţi spus oamenilor? Nu e normal aşa ceva…”.
Pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple „astfel de încurcături” şi mai ales pentru faptul că „adunarea oilor este o tradiţie moştenită din tată-n fiu”, atât la Cimpa, cât şi la Jieţ (vorbim doar de cele două sate deoarece ele au şi cămine culturale pe raza lor), consilierul Temneanu a propus ca în HCL 15/ 2014 să fie prevăzută, de la anul, ca şi organizarea acestei manifestări în cele două cămine să fie gratuită. „O dată pe an, mai ales că este o tradiţie, se poate organiza această petrecere gratuit, deci fără să se mai plătească chiria sălii”, a spus printre altele consilierul Temneanu.
Lucru cu care a fost de acord toată lumea, inclusiv primarul. „Ăştia, 2 milioane, mai bine-i bem cu consili­e­rii!”, au strigat cu voioşie cei din Frunţi. „Nici să nu vă treacă prin minte. Îi beţi, treaba voastră, dar de la anul. Acum trebuie să plătiţi, asta-i situaţia… Legea e pentru toată lumea”, le-au răspuns pe un ton destul serios funcţionarii de la serviciul de contabilitate.

Cinci hotărâri votate în unanimitate
Celelalte hotărâri votate în unanimitate ieri, în număr de 5, au vizat analiza şi aprobarea contului anual de execuţie pe anul 2014, o aprobare de vânzare directă a terenului aferent locuinţei către un cetăţean din localitate, aprobarea numărului de burse şi a cuantumului unei burse pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat şi trecerea din domeniul public în domeniul privat al oraşului Petrila a unor terenuri. Despre două dintre aceste hotărâri vom discuta în numărul viitor.

de Corneliu BRAN

Comenteaza

Comenteaza