După un meci de infarct la Petrila / Jiul se impune pe final

93
de Loredana JUGLEA

 

Mult așteptata partidă de fotbal din liga a patra dintre Inter Petrila și CSM Jiul Petroșani a avut de toate. Suspans, eliminați și un gol venit pe final de meci. Jiul s-a impus cu scorul de 1-0.
Pentru Jiul acesta a fost primul meci pentru că în prima etapă a stat. Petrila venea la ora jocului în mare formă așa că meciul avea toate ingredientele pentru un spectacol anunțat. Și așa a și fost, doar că pe alocuri  tensiunea a pus stăpânire pe jocul echipelor. Unicul gol a fost marcat pe final de meci de chiar fostul jucător și căpitan al Petrilei, Bogdan Matei.

” O victorie chinuită”

Oficialii echipei Inter Petrila au contestat jocul dur al jiuliștilor. ” Fiecare atac la minge a fost unul dur. În afara sportivității. Nu vreau sa folosesc cuvinte mari, dar victoria lor a fost una chinuită. Portarul nostru a avut o evoluție foarte bună”, a spus secretarul clubului Inter, Daniel Bolog. De altfel oficialii petrileni au fost nemulțumiți de arbitrajul lui Anca. Aceștia au vorbit despre unele ezitări ale arbitrului. Au fost doi jucători eliminați. Unul de la Petrila, Tăian pentru două cartonașe galbene și unul de la Jiul, Bălăuță.

” Sunt mulțumit de joc”

De partea cealaltă, antrenorul Jiului, Damian Militaru a declarat. ” Felicitări echipei mele pentru modul  în care a jucat, dar felicitări și echipei Petrila pentru modul în care ne-a ținut piept. Noi nu suntem încă o echipă omogenă. Abia peste cinci, șase etape vom putea vorbi despre omogenizarea grupului. Din punctul meu de vedere meciul nu a fost dur. Acesta este fotbalul. E normal până la urmă e un joc bărbătesc”.

Petrariu, la spital
După meci jucătorul lui Inter Petrila,  Petrariu a fost dus la Spitalul din Petroșani pentru a primi îngrijiri medicale. Acesta s-a ales cu o contuzie la un genunchi, dar e în afara oricărui pericol. Îngrijorarea pe deplin justificată a celor de la Petrila este că pentru meciul din cupă, de miercuri, cu CSM Reșița nu vor putea conta pe serviciile lui Tăian și Petrariu.

„Inter contra Inter”

Jiul  castiga în etapa județeană la fotbal în fața celor de la Inter Petrila destul de greu. Interesant este faptul că în echipa de start a Jiului s-au aflat nu mai puțin de cinci foști jucători de bază ai Interului : Haring, Torkos, Drăgoescu, Filip și Matei. Chiar și în acest condiții petrilenii au opus rezistență, lor lipsindu-le Zavracu și Duma

foto  ; inter petrila facebook

Comenteaza

Comenteaza