DISTRIBUIȚI

Adrian David, președintele Consiliului Județean Hunedoara, va transmite, miercuri, adresa prin care solicită ministrului Energiei, Andrei Gerea, să îl demită pe Aurelian Ghimpău din funcția de președinte al Consiliului de Administrație a Complexului Energetic Hunedoara.

Solicitarea președintelui CJ Hunedoara vine în urma dezbaterii pe problemele CEH ce a avut loc săptămâna trecută la Petroșani, în cadrul căreia președintele CA de la CEH, care l-a reprezentat pe ministrul Andrei Gerea, a avut ”o atitudine arogantă şi delăsătoare în raport cu cei prezenţi la dezbatere”.

Adrian David, consideră că Aurelian Ghimpău – cel care conduce CA-ul de la CEH – are alte preocupări decât salvarea societății, dând dovadă și de incompetență profesională, motiv pentru care cere demiterea acestuia.

”Am participat joi la dezbaterea publică organizată la Petroșani și am aflat cu stupoare nu numai că suntem într-o situație disperată în ceea ce privește activitatea Complexului Energetic Hunedoara, ba mai mult avem la conducerea Consiliului de Administrație o persoană care are cu totul alte orientări decât cele care sunt scrise în fișa postului. Pe lângă, din punctul meu de vedere, o incompetență din punct de vedere al capacităților profesionale am constatat și o doză de nesimțire cu care tratează atât situația cât și persoanele care sunt interesate de soluții pentru problema noastră. Am speranța că în locul lui va veni cineva și competent și atașat să rezolve problema noastră pentru a fi siguri că dacă se întrevede o soluție aceasta va fi aplicată ca atare”, spunea, duminică, pentru Gazeta de Dimineață, Adrian David, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Prezent, joi, la o dezbatere publică organizată la Petroșani pe problemele și viitorul Complexului Energetic Hunedoara, Aurelian Ghimpău – președintele Consiliului de Administrație al CEH- a avut o atitudine sfidătoare față de tot ce mișcă. În afară de a spune că 2018 va reprezenta ultimul an al activității de minerit, Ghimpău nu a șitut decât să răspundă cu ”Nu” și să-i ia peste picior pe cei care i se adresau.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat, luni, pentru GDD, că va verifica prestația de la Petroșani a președintelui Consiliului de Administrație a CEH. Gerea a afirmat că președintele CA al CEH ” nu a fost în formă că era ziua lui, l-am trimis la muncă de ziua lui”

Președintele CA de la CEH nu a putut să-l lămurească pe președintele Consiliului Județean Hunedoara dacă ministerul Energiei mai ia în considerare varianta potrivit căreia forul județean va prelua Termocentrala Paroșeni și nici dacă Valea Jiului și Deva vor avea căldură în sistem centralizat în iarna care vine. Ghimpău nu a spus decât că dacă asociația (cea creată din administrațiile locale-n.r.) cere, Termocentrala Paroșeni ar fi dată și mâine către factorii locali.

Cât despre căldură, hunedorenii racordați la sistemul centralizat o vor avea numai pe bază de comandă, asta în cazul în care va exista huila necesară producerii acesteia.

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

 

Comenteaza

Comenteaza