Eugen Duma e realist: „Petrila a ieșit din lupta pentru primul loc”

110
de Loredana JUGLEA

Mult aşteptata întâlnire de fotbal din Liga a IV-a dintre CSM Jiul Petroşani şi CSM Vulcan s-a încheiat cu victoria echipei lui Dan Voicu. Formaţia din Vulcan s-a impus cu scorul de 3-1, astfel că Jiul rămâne fără victorie în acest campionat. De altfel, înainte de acest meci antrenorul Damian Militaru declara că are un lot subţire de jucători din cauză că majoritatea sunt la muncă.

Partida derbi din liga a patra s-a jucat la Haţeg, între lidera Retezatul Haţeg şi Inter Petrila. Oaspeţii au deschis scorul, dar în cele din urmă CSO Haţeg s-a impus cu 5-2, obţinând o victorie care menţine echipa pe primul loc al clasamentului, cu un total de 40 de puncte şi în lupta pentru promovare. Locul secund este ocupat de Gloria Proinstal Geoagiu (38 de puncte) urmată de CSA Aurul Brad (36 de puncte).
Președintele lui Inter Petrila, Eugen Duma, este realist și recunoaște că petrilenii au ieșit din lupta pentru primul loc. „Nu mai avem nicio șansă. Sunt 9 puncte distanță între noi și primul loc. Sincer nu știu cum s-a întâmplat, pentru că la Hațeg am făcut o primă jumătate de repriză foarte bună în care și marcat. Trebuie să fim realiști. Dar putem arbitra în mod sportiv lupta pentru supremație acolo unse se vor bate, în opinia mea, Retezatul Hațeg și Gloria Geoagiu, iar noi în ultima etapă jucăm cu Geoagiu acasă”, a punctat Eugen Duma.
Rezultatele complete ale etapei a XVI-a:

CSM Jiul Petroşani – CSM Mihai Viteazu Vulcan 1-3
CSA Aurul Brad – ACS Şoimul Băiţa 4-3
CSO Retezatul Haţeg – CS Inter Petrila 5-2
AS Gloria Proinstal – AS Victoria Călan 6-1
AS Universitatea Petroşani – CSM Dacia Orăştie 1-3
LPS Cetate Deva – ACS Minerul Uricani 5-1

Comenteaza

Comenteaza