Festivalul national ”LA FÊTE DE LA FRANCOPHONIE” la PETRILA

667

Ziua Mondialã a Francofoniei a fost sãrbãtoritã si în Valea Jiului. Evenimentul a fost organizat de Asociatia Culturalã ” Les Amis de la France” Petrila sub forma unui concurs – festival ce se adreseazã copiilor cu vârste cuprinse între 6 si 18 ani , coordonati de cãtre profesorii lor, iar actiunea s-a desfãsurat la Casa de culturã Ladislau Schmidt, în prima zi a acestei sãptãmâni. „Ne-am gândit în acestui festival sã prindem o cât mai mare arie de vârstã, iar concursul este organizat pe trei sectiuni: Sectiunea ”VOLTAIRE”, care cuprinde recitarea de poezii sau artã dramaticã, în francezã, iar o altã sectiune se numeste ” LA VIE EN ROSE”, organizatã pe douã nivele, liceu si gimnaziu. A treia categorie ”AUGUSTE RENOIR” , împãrtit în 3 categorii. Prima categorie este dedicatã copiilor mai micuti: 6 – 10 ani, care îsi pot dezvolta talentul artistic, încercând sã demonstreze cunostintele lor despre valorile culturale francofone si celelalte douã sectiuni sunt dedicate, ca si anul trecut, elevilor de gimnaziu si celor de la liceu”, a spus Simona Manoliu, profesor de limba francezã din orasul Petrila, coordonatorul festivalului.
Din juriu, a fãcut parte un invitat special, Michel Pichon, venit direct din Franta, care a apreciat mult faptul cã elevii din acest oras au în vedere sã învete limba francezã. Domnia sa a venit prima datã în 1980 în România, unde a si devenit cetãtean al unui sat, în cadrul operatiunii de adoptare a satelor românesti. „Sunt foarte impresionat de desenele pe care le-am vãzut de la editia anterioarã a sãrbãtorii francofoniei si mi-a plãcut foarte mult cã tinerii de aici se implicã foarte mult si le place atât de mult limba francezã. Prima noastrã premizã a venirii în România a fost aceea de a adopta un sat si am adoptat satul Novaci din Gorj, unde suntem parteneri înfrãtiti si din 2006 sunt chiar locuitor al acestui sat”, a precizat Michel Pichon, presedintele juriului, venit din Franta, orasul Mayenne.
Festivalul a avut loc pe scena Casei de Culturã din Petrila, unde fiecare dintre concurenti a tinut sã îsi etaleze cunostintele de francezã. Fie cã am vorbit despre desene pe hârtie ce au în centrul atentiei Franta, fie despre lucrãri mai elaborate, ori doar simple poezii, sau mici scenete, toate au fost analizate atent si mai apoi evaluate de juriu.
Diana Mitrache

Cronica Vaii Jiului

Comenteaza

Comenteaza