Am fost la Nedeia din Taia – a doua zi de Paşti, luni 21 aprilie

367
Conform tradiţiei, de Sfintele Paşti, petrilenii din satele aparţinătoare oraşului au petrecut la nedei şi baluri, organizate fie de comunitatea locală, fie de către primărie şi consiliul local. Astăzi vă vom relata pe larg nedeia de la Taia, organizată în ziua de luni, 21 aprilie, la care am participat, pentru câteva ceasuri şi noi.
Zi de mare bucurie, dar şi de aducere aminte
La Taia, luni, 21 aprilie, după slujba specială din a doua zi de Paşti, cu mic, cu mare, locuitorii din Taia şi împrejurimi şi oaspeţi din Petrila, Petroşani, Braşov, Cluj, Bucureşti, Bacău sau Constanţa veniţi la rude sau prieteni au ajuns la locul unde era organizată Nedeia de Paşti. Nici nu era greu să ajungă la locul destinat petrecerii, pentru că acesta a fost situat chiar în apropierea cimitirului şi a bisericii.
500 de porţii de mâncare tradiţională
Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Velican, spre aducere aminte a tuturor fiilor şi fiicelor satului care odihnesc în cimitir. Apoi primarul Ilie Păducel s-a adresat mulţimii, dând startul petrecerii.
S-a trecut la servirea mesei, peste 500 de porţii de mâncare tradiţională, făcută din banii strânşi de comunitate, fiind pregătite. Mâncarea a început să fie pregătită dis-de-dimineaţă, când a fost făcut focul şi pe el s-au pus ceaunurile imense, unde s-a fiert carnea de viţel, varza şi păsatul, astfel încât undeva spre 13,30 toată mâncarea a fost numai bună pentru servit.
Bucatele mâncate cu poftă
Pe o vreme splendidă de primăvară, lumea a mâncat bucatele. De băut a „beut” fiecare ce şi-a adus de-acasă, ţuica momârlănească fiind „regina” băuturilor. Cum după o ţuiculiţă sau un vinişor şi bucate pe cinste îţi cam vine şi pofta de dans, momârlanii s-au încins iute şi la hore, dansuri şi petrecere, toată după-amiaza tocindu-şi pantofii, în aplauzele şi admiraţia celor de pe margini, a bătrânilor satului, cuprinşi şi ei de melancolia tinereţii.
La tot dansul şi veselia au contribuit şi un ansamblu de care toată Petrila e tare mândră, „Bujorii Muntelui”, şi care, alături de „Junii Petrileni”, face cinste Petrilei.
Primarul şi viceprimarul – gând la gând
„Aş vrea să spun celor care vor citi materialul din ziarul dumneavoastră că de fiecare dată la sărbătorile de Paşti în localităţile Jieţ, Taia şi Cimpa se organizează aşa-zisele pomeni momârlăneşti, după care se organizează programe de muzică populară cântate de ansamblurile casei de cultură din Petrila, cu muzică tradiţională din zonă. Ieri am fost la nedeie la Jieţ, unde au fost peste 300 de suflete şi unde înainte de servirea mesei, Bujorii Muntelui a prezentat un program folcloric timp de vreo două ore, urmat, după servirea mesei, de către Junii Petrileni. Am avut noroc că duminică la Jieţ nu a plouat, chiar dacă a fost înnorat, iar astăzi, a doua zi de Paşti, la Taia, Dumnezeu ne ajută şi timpul e mai frumos. Pot spune că Dumnezeu ţine cu petrilenii! Este bine că aceste obiceiuri venite din vremuri străvechi, de pe vremea moşilor şi strămoşilor noştri, sunt respectate şi azi, şi de aceea noi şi cei care vor veni după noi nu trebuie să le lăsăm să se piardă. În ceea ce mă priveşte, cât voi putea şi voi fi la primărie, voi încerca să păstrăm cum se cuvine aceste obiceiuri. Vă invit pe toţi duminică, 27 aprilie, la nedeia de la Cimpa, unde va fi tot aşa, cu spectacol şi voie bună. Şi dacă tot am trecut în revistă nedeile, mai vreau să vă spun că duminică seara, tineretul din Jieţ a organizat la căminul cultural de-acolo Balul Primăverii, o petrecere care a umplut până la refuz clădirea, unde tinerii au petrecut până târziu. Iar astăzi, în a doua zi de Paşti, seara, un alt grup de tineri, dar din Cimpa, organizează la căminul cultural de-acolo o altă petrecere. Deci, lumea se simte bine de Sfintele Paşti la Petrila, şi nu doar în familie, ci în întreaga comunitate, ducând tradiţiile mai departe, lucru care mă face să mă simt deosebit de fericit”, ne-a declarat primarul Ilie Păducel, care a venit la nedeie împreună cu toată familia, aşa cum procedează an de an de Paşti.
Printre cei care s-au ocupat de organizarea nedeii de la Taia, mai ales că este fiu de momârlan din zonă, a fost şi viceprimarul Vasilică Jurca. „Este bine că de Sfintele Paşti ne strângem cu toţii la Sfânta Biserică, la slujbă şi după aceea ne pomenim morţii aici, totul fiind urmat de servirea mesei şi de o petrecere, la fel cum procedau şi străbunii noştri. Este o mare sărbătoare pentru toţi creştinii, Învierea Domnului fiind calea noastră spre Mântuire, la fel şi pentru satul nostru, nedeia de Paşti este o tradiţie ce nu poate fi uitată. După cum vedeţi afară este frumos, lumea se simte bine, mâncarea e deja pregătită, totul decurgând după cum ne-am plănuit, iar cu ajutorul lui Dumnezeu să sperăm că va fi aşa până la capătul zilei”, ne-a declarat viceprimarul Vasilică Jurca.
În corul bisericii – 18 copii 
Venind la nedeie pentru prezentarea unui program folcloric tradiţional, pe doamna preoteasă, soţia preotului Velican care slujeşte la parohia din Taia, Carmen-Elena am surprins-o chiar înainte de a intra cu copiii în acţiune. „Astăzi am venit aici cu 18 copii, cu care am pregătit, legat de Înviere, câteva cântări care să aducă bucurie şi lumină în sufletul oamenilor de-aici. Două dintre cântările copiilor sunt legate chiar de praznicul Învierii, iar celelalte au tentă creştină şi sunt legate de biserică şi de creştinism. Ne bucurăm că la un aşa mare praznic bisericesc, cum este a doua zi de Sfintele Paşti, copiii pot să se exprime la un astfel de eveniment care cuprinde toată lumea satului. Un sat plin de viaţă care şi acum, când populaţia a mai îmbătrânit, ştie să respecte pe Dumnezeu, Biserica, creştinătatea şi valorile tradiţionale lăsate nouă din moşi şi strămoşi. Cinste acestor oameni din această comunitate şi să sperăm că aceste tradiţii strămoşeşti vor fi duse mai departe şi de tinerii de azi sau cei care vor veni după ei”, ne-a declarat doamna Carmen-Elena Velican, îmbrăcată într-un superb port momârlănesc, la fel ca şi copiii pe care-i pregăteşte.

de Corneliu BRAN

 

Comenteaza

Comenteaza