DISTRIBUIȚI

Ioan Stamin Purcaru și Aurelian Ghimpău revin în conducerea Complexului Energetic Hunedoara fiind numiți în Consiliul de Administrație al societății.

Pe lângă cei doi, din forul de conducere a CEH mai fac parte Gabriela Pîciu, fost consilier juridic în cadrul societății, actualmente consilier personal al secretarului de stat din Ministerul Energiei, Doru Vișan.

Un nou-venit în ograda CEH este Simion Mariș, fost primar al orașului Geoagiu.

Față de informațiile pe care le-a prezentat GDD în urmă cu câteva zile, cei din minister au efectuat o modificare. Locul lui Iulian Offenberg – subordonatul lui Ioan Stamin Purcaru la Conversmin – politicienii l-au numit în CA-ul de la CEH pe Ion Albu, președintele executiv al Confederației Meridian.

Ioan Stamin Purcaru a făcut parte din Consiliul de Administrație al CEH din vara lui 2013 până în primăvara lui 2015.
Atunci, în luna februarie, a demisionat din funcția de președinte de CA. A continuat însă să activeze ca membru în forul de conducere încă un an până la momentul dizolvării CA odată cu declararea stării de insolvență.

Purcaru a fost director la compania hunedoreană încă de pe vremea în care huila din Valea Jiului era scoasă din adâncuri de zeci de zeci de mii de mineri. El este omul care nu poate să ridice din umeri și să spună că nu știe ce s-a întâmplat în sectorul minier pentru că a fost legat direct de această societate în toți acești ani. Atât profesional, a fost consilierul ministrului Codruț Șereș, ulterior a fost angajat director la Conversmin – companie de închidere a minelor – în paralel cu funcția de președinte de CA la CEH – cât și prin soția acestuia angajată, ani de zile – a la long – la Reprezentanța CEH de la București.

Adică acea aripă care este fix o ”invenție pentru ultimii ani” și care nu a reprezentat decât o sursă de venit pentru un angajat și o cheltuială nejustificată pentru angajator. Oportunitatea și justificarea cheltuielilor cu această reprezentanță este obiect de studiu pentru DNA. Situația de angajat a doamnei Purcaru, soția lui Ioan Stamin Purcaru, trebuie explicată angajaților CEH.
Nicio secundă Stamin Purcaru nu a  găsit oportun în cadrul reducerilor de pierderi sau cheltuieli nejustificate de la CEH să anuleze cheltuiala cu reprezentanța și să-și trimită soția la CEH să lucreze. Când s-a întâmplat acest lucru, doamna Purcaru a intrat în foaie de boală și apoi în concediu de odihnă. Concediu în care se află și acum.

Odată cu numirea lui Andrei Gerea în fruntea Ministerului Energiei, președintele CA de la CEH a fost numit Aurelian Ghimpău. Acesta a deținut funcția până la începutul lui 2016, când CA-ul s-a desființat ca urmare a intrării în insolvență.

Președinte al Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara și secretar general al Ministerului Energiei, Aurelian Ghimpău, a explicat la Petroșani ce se va întâmpla cu mineritul din Valea Jiului. Era în anul 2015. Verdictul lui Ghimpău, prezent la o dezbatere publică la Primăria Petroşani: mineritul din Valea Jiului se va închide până în anul 2018.

”În decembrie 2018 este ultima tonă de cărbune pe care o vom scoate din Valea Jiului”, a spus, în 2015, la Petroșani, în cadrul unei dezbateri publice, Aurelian Ghimpău.

Aurelian Ghimpău a spus, atunci, aproape fără a clipi din ochi, că așteaptă propunerea ca administrațiile locale să preia structurile energetice, respectiv cele două termocentrale din județ.

Imediat după prestația din Valea Jiului, la dezbaterea de la Petroșani, ministrul Andrei Gerea l-a scuzat pe Aurelian Ghimpău susținând că acesta nu a fost în cea mai bună zi a lui.

În toamna lui 2015, la CEH se zvonea că Gabriela Pîciu – consilierul personal al lui Doru Vișan –  își va da demisia din funcția pe care o deține de câțiva ani. Informațiile Gazetei de Dimineață arătau că decizia nu este deloc una întâmplătoare, aceasta survenind după o serie de ”solicitări” venite din zona echipei manageriale care nu puteau fi acoperite de avizul de legalitate de care erau responsabili tocmai reprezentanții Biroului Juridic pe care îl conducea Gabriela Pîciu.

În același an, în iulie, procurorii DNA au descins  la CEH, fiind efectuate cercetări tocmai pentru verificarea unor aspecte de legalitate la nivelul achizițiilor și investițiilor din cadrul structurii energetice hunedorene.

Sindicalistul Ion Albu, președinte executiv la Meridian, face parte și din Consiliul Economico-Social, dar și din CA-ul de la ANOFM. Conform declarației de avere de anul trecut, Albu a obținut de la Meridian 60.138 lei, 57.161 lei de la Consiliul Economico-Social și 5685 lei de la ANOFM.

Simion Mariș, fost primar al orașului Geoagiu, este membru agreat de ALDE, partid din care face parte și ministrul Toma Petcu.

material în curs de actualizare

Comenteaza

Comenteaza